În
evoluția sa spirituală, omul trece prin diverse etape, fiecare dintre
ele având anumite caracteristici. Cunoaşterea acestora ne poate deschide
calea spre nivelurile superioare care ne conduc la desăvârşire.
Primul stadiu punctează ignoranţa sau absenţa totală a
cunoaşterii şi chiar a informaţiei legate de natura spiritului şi a
realităţii. Acesta este, în general vorbind, cazul majorităţii fiinţelor
umane din epoca actuală, care se limiteză să creadă orbeşte doar în
ceea ce pot percepe cu cele cinci simţuri sau numai în ştiinţa şi
tehnologia mecanicistă.
Al doilea stadiu punctează sensibilizarea mai mult sau mai puţin accentuată faţă de alte stări de conştiinţă, care se pot produce fie fortuit, fie într-o manieră organizată, tradiţională (cum este de exemplu practica yoga); uneori trezirea interesului pentru aspecte spirituale se poate produce datorită declanşării unor inefabile procese de rezonanţă interioară în cursul lecturii unui text spiritual valoros, a mărturiei unui mare maestru, alteori prin trăirea unei experienţe mistice sau chiar în paroxismul unei crize existenţiale dureroase; în alte cazuri, frecventarea sistematică a unui grup de fiinţe spirituale ori chiar abordarea unei terapii eficiente mai puţin convenţionale, poate trezi gradat în fiinţa umană respectivă forţe subtile benefice nebănuite anterior.
Al treilea stadiu punctează căutarea plină de aspiraţie a unor metode de trezire eficiente, a unei căi spirituale autentice. Acest stadiu se caracterizează cel mai adesea printr-o căutare febrilă şi nu de puţine ori livrescă. Şi atunci noi nu ne mai gândim decât la obiectul nostru, iar ceva din interior ne şopteşte uneori că ne apropiem de adevăr; lecturile ne confirmă ulterior acest lucru. Vom căuta atunci cu ardoare un maestru şi ne avântăm uneori în ceea ce un mare yoghin a numit „un cocktail spiritual”, adică un fel de combinaţie de posturi corporale, de terapii, de lectură „ezoterică” ce sunt amestecate mai mult sau mai puţin cu tehnici de meditaţie, arte marţiale sau practici gen tai-chi, pase biomagnetice etc. Există unele persoane care se fixează din nefericire în mod definitiv doar în acest stadiu şi atunci ele cred cu tăria semidoctului mărginit că şi-au găsit calea. Nu lipsesc din această categorie nici cei care, imediat după prima experienţă spirituală, se cred complet iluminaţi şi se opresc aici. Alţii însă îşi întâlnesc la capătul acestui periplu adevărata lor cale şi maestru spiritual. Abia atunci începe pentru ei marea aventură spirituală.
Al patrulea stadiu punctează abordarea consecventă şi plină de aspiraţie a unei căi spirituale autentice. În timpul acestui stadiu, fiinţa umană descoperă adeseori în mod gradat barierele care împiedică adevărata cunoaştere şi învaţă progresiv să dizolve toate aceste obstacole. Metodele specifice care sunt utilizate aici variază în funcţie de calea aleasă. Ele se pot modifica la un moment dat în funcţie de evoluţia spirituală personală şi în conformitate cu anumite condiţii individuale. Totuşi, dacă fiinţa umană respectivă urmăreşte să atingă stadiul spiritual ultim, ea nu trebuie să înceteze niciodată practica spirituală. Aceasta se va extinde astfel progresiv asupra întregii sale existenţe cotidiene. Acest stadiu se prelungeşte şi se menţine practic neschimbat şi în celelalte etape care urmează.
Al cincilea stadiu punctează stabilizarea emoţională şi pacea profundă interioară. Pe măsură ce obstacolele se dizolvă şi sunt complet înlăturate din calea conştiinţei noastre, ceea ce aici corespunde cu identificarea şi controlul originii intime a sentimentelor şi emoţiilor noastre distructive, agitaţia mentală a gândurilor se diminuează şi o pace profundă şi euforică se instalează în noi. Aceasta este o condiţie absolut necesară pentru ce va urma, cu toate că există unele căi spirituale care profită de toate conflictele care apar în fiinţa umană folosindu-le ca pe nişte mijloace directe şi imediate de atingere a transcendenţei. Acest stadiu este în general însoţit de o înţelegere corectă şi profundă atât a naturii realului, cât şi a mentalului. Fiinţa umană respectivă aspiră acum cu putere ca această pace euforică profundă să cuprindă întreaga lume. În acest stadiu, se amplifică foarte mult capacitatea de a iubi.
Al şaselea stadiu se referă la atingerea nondualităţii. Până la acest stadiu, fiinţa umană a fost adeseori teatrul manifestării numeroaselor fenomene, în sensul cuvântului grecesc care desemnează „aparenţele” iluzorii, cum ar fi viziunile de forme şi lumini, audiţia lăuntrică a unor sunete, perceperea unor vibraţii subtil energetice care după aceea dau naştere unor manifestări parapsihologice, regresii în vieţile anterioare proprii sau ale altor fiinţe umane care vin în contact cu ea etc. Un maestru spiritual competent o va ajuta atunci să înţeleagă că aproape toate aceste fenomene sunt la fel de iluzorii ca şi visul sau ca şi universul fizic obişnuit. În toate aceste experienţe mai există încă vie iluzia separaţiei dintre subiect şi obiectul percepţiei sale, apărând uneori chiar riscul întăririi perpetuării acestei iluzii a separaţiei. Disoluţia completă a acestei fantasme conduce progresiv la apariţia unei trăiri holistice a-conceptuale şi inefabile. De la stadiul iniţial de necunoaştere dualistă se trece acum la adevărata Cunoaştere Divină, la acea stare de prezenţă impersonală în care noi realizăm uimiţi că nu mai există cineva anume care să cunoască… Iubirea pentru toate fiinţele umane devine atunci Lumina Divină şi ni se dezvăluie ca fiind ceea ce a fost ea de fapt în realitate dintotdeuna, de la început fără de început…
Al şaptelea stadiu marchează eliberarea spirituală. În timp ce în stadiul precedent natura realului era sesizată sub forma unor străfulgerări iluminatorii profunde, acum prezenţa lui Dumnezeu sau adevărata Cunoaştere este definitiv instalată şi ea rămâne constantă şi fără a mai putea fi pierdută vreodată. Dihotomia relativ-absolut este acum depăşită. Nu mai există concepte şi condiţionări, ci numai un Spaţiu Suprem – Lumină, incomensurabil şi iradiant. În acelaşi timp descoperim uimiţi că iubirea oceanică şi Cunoaşterea atotcuprinzătoare traversează acest corp însă fără să se limiteze la el. Realizăm abia atunci că aceasta era o stare primordială care în realitate a existat în fiinţa noastră dintotdeauna, dar permanent ea a fost ascunsă de către ignoranţa noastră anterioară. Acum realizăm că voalul s-a dizolvat complet.
