Există o serie de adevăruri despre viață care la prima vedere sunt paradoxale, însă studiate mai atent îți dezvăluie adevărata esență a existenței. Ia aminte și încearcă să le folosești pentru a-ți netezi ascensiunea profesională și personală.
1. Cu cât urăști mai mult o trăsătură la ceilalți, cu atât este ea mai prezentă în viața ta
Carl Jung credea că acele trăsături care ne deranjează la ceilalți sunt doar manifestări ale acelor părți din noi pe care le negăm.
2. Oamenii care nu pot avea încredere, nu sunt de încredere
Cei care nu au încredere în relațiile cu ceilalți sunt mult mai predispuși la a le sabota. Încercând să evite suferința ajung să îi rănească pe cei din jur.
3. Cu cât încerci să impresionezi, cu atât mai puțin vei reuși, fiindcă nimănui
nu-i plac oamenii care se străduiesc prea mult.
nu-i plac oamenii care se străduiesc prea mult.
4. Cu cât ai mai multe esecuri, cu atât ai mai multe șanse să reușești.
Ia la puricat orice om care a realizat ceva și vei observa că a încercat în repetate rânduri până să ajungă la momentul de glorie.
5. Cu cât te temi mai mult de un lucru, cu atât mai mult ar trebui să încerci să îl depășești
Nu te mai ascunde după deget. De fiecare dată când te confrunți cu o astfel de situație, traume din trecut revin și te bântuie, dându-ți de înțeles că ar trebui să dai înapoi. Greșit! Orice lucru care te face să tremuri de emoție, precum vorbitul în fața unui public numeros sau o discuție cu un superior legat de o mărire de salariu, merită făcut! Evident, nu ne referim aici la activități care îți pun viața în pericol. Există motive clare pentru care ți se declanșează instinctul de apărare și ar trebui să-l asculți!
6. Cu cât te temi mai mult de moarte, cu atât mai puțin te vei bucura de viață.
Așa cum spunea Anais Nin, “viața se micșorează sau se extinde în raport cu gradul de curaj al fiecăruia”.
7. Cu cât înveți mai mult, cu atât îți dai seama că știi prea puțin.
Cu fiecare răspuns pe care îl primești vin și alte întrebări ale căror răspunsuri îți sunt încă ascunse.
8. Cu căt îți pasă mai puțin de ceilalți, cu atât mai puțin îți pasă de tine.
Poate părea puțin ciudat, dar oamenii se comportă cu ceilalți așa cum se comportă cu ei înșiși. Poate că nu se observă asta la prima vedere, însă oamenii răi cu cei din jur sunt cruzi și cu propria persoană.
9. Cu cât ești mai conectată, cu atât ești mai izolată !
Da, poate că suntem în era vitezei și a comunicării, însă cercetătorii arată că narcisismul, singurătatea și depresia s-au dezvoltat galopant în ultima vreme! Lasă internetul deoparte și ieși puțin în parc!
10. Cu cât îți e mai frică de eșec, cu atât ai mai mari șanse să o dai în bară, pe principiul “de ce ți-e frică, nu scapi!”.
11. Cu cât te străduiești mai mult, cu atât mai greu îți va fi să obții ce îți dorești
De ce? Pentru că te aștepți să fie greu de obținut și astfel, în mod inconștient, îl faci să fie inaccesibil. Spre exemplu, dacă nu ești obișnuită să abordezi oameni necunoscuți, îți vei face numeroase planuri în minte, legate de subiectul respectiv și evident că te complici, în loc să saluți simplu și să adresezi o întrebare lejeră. Daca ți se pare că e greu, îți induci o stare de disconfort și șansele de reușită sunt mai mici.
12. Cu căt poți obține ceva mai ușor, cu atât mai puțin îți vei dori acel lucru.
Presupunem fără să vrem că lucrurile rare sunt neapărat valoroase, iar cele pe care le găsești din abundență nu sunt la fel de “scumpe”. Nimic mai greșit.
13. Cea mai ușoară cale de a întâlni pe cineva este să nu îți dorești să ai pe cineva alături.
Vei reuși să găsești pe cineva atunci când nu vei mai da impresia că ai nevoie de cineva lângă tine. Fii fericită singură și investește în tine, iar partenerul potrivit va veni pe parcurs.
14. Cu cât ești mai sinceră în legătură cu defectele tale, cu atât mai perfectă vei părea în ochii celorlaltora.
Acest tip de vulnerabilitate, care arată că te simți bine în pielea ta, chiar dacă nu ești perfectă, îi va face pe oameni să creadă ca ești extraordinară.
15. Cu cât încerci mai mult să ții pe cineva mai aproape, cu atât îl vei împinge mai departe.
De îndată ce transformi totul într-o obligație, își pierde semnificația. Lasă oamenii să se apropie singuri de tine, iar dacă nu o fac, lasă-i să plece, fiindcă nu era locul lor acolo.
16. Cu cât te cerți mai mult pe o anumită temă, cu atât ai mai puține șanse să îți impui punctul de vedere.
Disputele de acest gen sunt în mare parte emoționale. Practic, fiecare dintre cei doi simte că valorile îi sunt călcate în picioare. Încearcă să îți lași orgoliul deoparte dacă vrei să convingi pe cineva.
17. Cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât ești mai nefericită.
Studii recente arată că dacă ai de ales dintre prea multe variante, ajungi să fii mai puțin satisfăcută, indiferent de alegerea făcută.
18. Cu cât ești mai convinsă că ai dreptate, cu atât mai puține știi despre subiect.
Există o legătură directă între cât de deschisă este o persoană la diferite perspective și cât de mult știe acea persoană referitor la un anumit subiect. Așa cum spunea și Bertrand Russel, problema este că proștii sunt prea siguri, iar cei deștepți sunt plini de îndoieli.
19. Singurul lucru sigur este că nimic nu e sigur.
http://lupuldacicblogg.wordpress.com/2015/12/22/20-de-paradoxuri/