O povestire înţeleaptă ne dă răspunsul.
A fost odată un ţăran sărac a cărui slujbă era să sfărâme stâncile muntelui, pentru a le transforma în pietriş pentru drumuri. Omul muncea zilnic ore în şir, bătut de soarele arzător, ciocănind şi zdrobind pietrele. Într-o zi, trecu pe acolo însuşi regele, călare pe un cal magnific şi împodobit cu toate însemnele rangului său.
Ţăranul nostru îl zări şi se pomeni că se gândeşte: „Ah, ce puteri aş avea dacă aş fi rege! Aş străbate regatul în lung şi-n lat şi aş face mult bine supuşilor mei.” Atotputernicul Dumnezeu din ceruri i-a auzit gândurile şi l-a preschimbat în mare suveran. Omul străbătea acum regatul călare şi acorda tuturor graţia de rege, îmbrăcat în veşminte bogate şi grele. Cum soarele era mai tot timpul torid, regele simţea adesea că se sufocă.
„Ah, dacă aş fi soarele, ce putere imensă aş avea!”, gândi atunci ţăranul rege. „Aş lumina cu putere oamenii şi le-aş fi mereu izvor de mari binefaceri”. Atoputernicul Dumnezeu i-a auzit din nou din ceruri gândurile şi l-a prefăcut pe dată în soare. Ca astru, el îi lumina acum pe pământeni din zori până în amurg şi îi încălzea cu razele sale binefăcătoare. Dar, iată că, a trecut un nor peste el şi l-a acoperit, iar lumea întreagă fu cuprinsă de umbră.
Ţăranul nostru îl zări şi se pomeni că se gândeşte: „Ah, ce puteri aş avea dacă aş fi rege! Aş străbate regatul în lung şi-n lat şi aş face mult bine supuşilor mei.” Atotputernicul Dumnezeu din ceruri i-a auzit gândurile şi l-a preschimbat în mare suveran. Omul străbătea acum regatul călare şi acorda tuturor graţia de rege, îmbrăcat în veşminte bogate şi grele. Cum soarele era mai tot timpul torid, regele simţea adesea că se sufocă.
„Ah, dacă aş fi soarele, ce putere imensă aş avea!”, gândi atunci ţăranul rege. „Aş lumina cu putere oamenii şi le-aş fi mereu izvor de mari binefaceri”. Atoputernicul Dumnezeu i-a auzit din nou din ceruri gândurile şi l-a prefăcut pe dată în soare. Ca astru, el îi lumina acum pe pământeni din zori până în amurg şi îi încălzea cu razele sale binefăcătoare. Dar, iată că, a trecut un nor peste el şi l-a acoperit, iar lumea întreagă fu cuprinsă de umbră.
„Ha, ha… iată că soarele nu e atât de puternic pe cât pare”, şi-a spus atunci ţăranul – soare. „Dacă aş fi însă un nor… aş avea o putere imensă! Aş aduce ploaia şi vremea senină şi astfel aş fi un izvor de binefacere pentru oameni”. Atotputernicul Dumnezeu, auzindu-i din ceruri vorbele, l-a transformat imediat pe ţăranul – soare într-un nor. Acum aducea ploaia la momentul potrivit, iar oamenii culegeau astfel recolte bogate.
Iată însă că într-o zi nu putu să treacă dincolo de un munte prea înalt care îi împiedică înaintarea. „Ah”, începu să se plângă pe dată ţăranul – nor, „iată că norii nu sunt atât de puternici pe cât par. Muntele este mai presus decât ei”, şi-a zis el. „Dacă aş fi un munte le-aş ţine umbră binefăcătoare oamenilor şi i-aş proteja de vânt”. Auzindu-l, atotputernicul Dumnezeu l-a prefăcut în munte, iar ţăranul – munte se simţi deodată mândru de el. Doar că privind la poale, ce-i văzură ochii? Un bătrân sărac care-l sfărâma în bucăţele, făcând din el pietriş pentru drumuri.
Iată însă că într-o zi nu putu să treacă dincolo de un munte prea înalt care îi împiedică înaintarea. „Ah”, începu să se plângă pe dată ţăranul – nor, „iată că norii nu sunt atât de puternici pe cât par. Muntele este mai presus decât ei”, şi-a zis el. „Dacă aş fi un munte le-aş ţine umbră binefăcătoare oamenilor şi i-aş proteja de vânt”. Auzindu-l, atotputernicul Dumnezeu l-a prefăcut în munte, iar ţăranul – munte se simţi deodată mândru de el. Doar că privind la poale, ce-i văzură ochii? Un bătrân sărac care-l sfărâma în bucăţele, făcând din el pietriş pentru drumuri.
