VMI 131219

Se pare că așa a fost de multă vreme,
de multe mii de ani

și întreg sentimentul propriei identități...

Și este cel mai important lucru...

să știi cine ești, de fapt.

De aceea...

dictonul antic
de la Oracolul din Delphi

spunea: „Cunoaște-te pe tine însuți !”
[Nosce te ipsum !]

iar una dintre meditațiile foarte importante recomandate,
de exemplu, de Ramana Maharshi

și alți înțelepți,

constă în întrebarea:
„Cine sunt eu ?”

Deci sentimentul propriei identități,

când te identifici, în totalitate,
cu fiecare gând care-ți trece prin minte...

mare parte dintre ele fiind negative, apropo,

fiindcă gândurile negative
sunt mult mai seducătoare decât cele pozitive.

Te poți gândi la o persoană neplăcută,
care ți-a făcut ceva ieri sau a zis ceva

sau n-a fost în stare să zică ceva
sau să facă ceva anume

sau ar fi trebuit
să facă ceva anume,

te poți gândi la asta multă vreme,

dar nu prea te mai poți gândi
la un frumos apus de soare.

Și zici: „Ok...”

Deci toate lucrurile, care fac ca viața
să merite să fie trăită,

de fapt implică mai puțină gândire

pentru ca bucuria să apară în viața ta,
un moment de bucurie

și faci: „Aaah... !”

Și poate nu-ți dai seama că, în acea clipă,
există un spațiu care se deschide în tine,

și nu gândești,
dar nici nu adormi,

este, pur și simplu, un spațiu
în care se manifestă vigilența

și acel lucru este, de fapt,

deja,

o ocheadă aruncată spre ceea ce
în Zen se numește „satori”,

care este o sclipire de iluminare,

o străfulgerare, o clipă de trezire.

Frumusețea, ca să recunoști
frumusețea, pretutindeni,

pentru o clipă, mintea gânditoare
trebuie să se retragă

și se deschide
un mic spațiu lăuntric,

când ai o percepție reală.

Și s-ar putea să nu remarci asta,
dar, pentru câteva secunde...

nu mai gândești.

Dacă gândești,
n-o poți remarca, de fapt.

Poți spune: „Oh, e o floare drăguță,
pe care aș fi vrut s-o am în grădină.”

Dar, de fapt, nu o vezi.

Pentru a o vedea, cu adevărat,

trebuie să existe o clipă
de prezență atentă,

în care gândirea se retrage.

Și iat-o !

Și astfel ți se dezvăluie frumusețea
și astfel apare bucuria

și, tot la fel, orice alt sentiment care înseamnă empatie
față de o altă ființă umană.

Nu poți ajunge
la empatie sau compasiune

prin intermediul minții
care critică totul.

Trebuie să existe un spațiu,
în sinea ta, care se deschide

și poți privi o altă ființă umană
fără vreo idee preconcepută în minte.

Te uiți la alți oameni...

și...

simți ceva în ei, care este mai profund
decât aspect psihologic superficial,

că există o prezență care poate fi percepută
numai prin intermediul prezenței din tine.

Deci aceea este dimensiunea...

din sinea ta,
fără de care viața ta...

De fapt nu ești cu adevărat viu.

Sau cum ar fi spus Confucius:

„Nu ești, încă,
suficient de uman.”

Dacă acea dimensiune încă
nu și-a făcut apariția în sinea ta,

dacă nu ți s-a dezvăluit,
încă, nu ești decât...

Da, desigur, că te afli pe cale,

toți sunt pe cale să devină,
pe deplin, oameni,

dar încă n-au ajuns acolo.

Iar unii oameni sunt atât
de profund captivi în mințile lor,

încât trăiesc într-un univers
pe de-a întregul imaginar,

în care judecă, imediat,
fiecare om pe care-l întâlnesc

și iau întregi grupuri de oameni
pe care-i judecă.

Și, astfel, îi dezumanizează și în acest mod
poate lua naștere violența.

Îți lipsește în totalitate empatia,

nu mai știi de anume faci,

nu mai știi
ce le faci altor oameni.

Știm, cu toții, că datorită evenimentelor
recente, de săptămâna trecută,

oamenii întreabă: „Oare cum este posibil
ca oamenii să facă ceva atât de groaznic ?”

Ei bine...

sunt posedați de anumite gânduri,
care le-au pus stăpânire pe minte

și se numesc gânduri religioase.

Nu au nimic de-a face
cu adevărata religie,

este o ideologie, este o infecție virală,
ca să zicem așa, a minții voastre.

Gândurile pot acționa
ca niște viruși.

Dacă nu ai grijă, pot pune
o totală stăpânire pe tine,

deci anumite grupuri de gânduri
îți posedă mintea, în totalitate,

și te controlează și totul este văzut
prin prisma acelei infecții virale din mintea ta,

ca să folosim acea analogie.

Și sunt niște lucruri uimitoare
și sunt comportamente extreme,

dar milioane de oameni
suferă de așa ceva,

poate nu la modul extremist,
în genul terorismului,

dar milioane de oameni
resimt simptome de acel gen,

simptome mai puțin vizibile
ale aceleași boli.

Deci, să te cunoști
pe tine însuți,

pentru majoritatea oamenilor
înseamnă o identificare

cu anumite imagini din mintea lor.

În primul rând, există imaginea
că „eu sunt acest trup fizic”.

Și, apoi...

din ce anume își extrag oamenii
sentimentul identității personale ?

De regulă, din aspectul lor fizic

și, apoi, din universul lăuntric
al propriilor gânduri,

acompaniate de emoții.

Și multe dintre ele sunt
niște emoții foarte profunde,

create de o gândire disfuncțională.

Știm, cu toții, asta, iar, în trecut,
înainte de trezirea voastră spirituală,

ați experimentat și voi asta.

Deci...

există o...

amplă dimensiune, în sinea ta,

care nu este...

hai să-i zicem „dimensiunea transcendentală
a propriei tale identități”.

Acolo se află personalitatea
cu care te identifici, de regulă,

care îți oferă senzația sinelui propriu,
ce constă într-o discuție cu tine însuți,

în esență...

conversația uzuală
cu tine însuți, din mintea ta,

care îți explică
cine ești, de fapt.

Și concordă cu ceea ce
poate că alții ți-au spus că ești.

Începe cu ceea ce poate
că mama ta ți-a spus că ești,

cu frații tăi și părinții tăi și mediul tău
și cultura ta care îți spun cine ești

și acest lucru este captat de minte
și devine „povestea ta”.

Și, apoi, devine fundamentul
sentimentului propriei identități,

din asta îți extragi tu
sentimentul sinelui propriu,

deci este ceva pur conceptual,
fiindcă gândurile sunt simple idei,

un sentiment al sinelui
pur teoretic.

Nu este așa ceva
și, apoi, tinde să...

încerce să se simtă
un pic mai bine,

adăugând mai multe concepte
minții tale.

 S-ar putea să se refere
la posesiuni:

„Poate dacă voi căpăta mai multe lucruri,
mă voi simți mai bine în sinea mea.”

„Poate dacă voi descoperi persoana potrivită,
care mă va face fericit,

atunci viața mea va fi bună.”

Dar toate acestea
sunt simple idei,

chiar și cele legate de
„casa mare” sau „mașina mare”,

care sunt transpuse
într-un concept, în mintea ta,

și, apoi, te identifici cu el

și devine parte integrantă
a sinelui propriu,

dar, întotdeauna, este ceva
neliniștit și niciodată suficient

și niciodată nu este satisfăcut,
pe termen lung,

și, întotdeauna, gândește că lucrurile
par să meargă prost.

Buddha s-a referit, deja, la asta.

El a spus: „Oriunde ai merge
și orice ai face dai peste 'dukkha' !”

termen care este tradus,
tradițional, prin „suferință”,

dar poate fi, de asemenea, tradus
ca „nenorocire” sau „nefericire”

sau „insatisfacție”.

La acel nivel, nu poți fi
niciodată satisfăcut prea mult timp.

Nu știi cine ești,

dar încerci să perfecționezi acel sentiment
al sinelui, inventat de mintea ta,

deci...

cea mai importantă dimensiune...

Se poate spune că nu cunoști
decât jumătate din tine însuți

și acea jumătate este ceea
ce reprezinți la nivelul formei,

forma fizică și psihologică
a sinelui propriu.

Și astfel își duc traiul
majoritatea oamenilor

și nu știu ce anume ratează.

Acum...

persoanele spirituale au ideea că există
o așa-numită „stare a iluminării”,

care poate fi atinsă,
la un moment dat.

Mulți budiști cred că...

mai sunt necesare,
cu siguranță, câteva reincarnări

și, atunci, poate că se va ajunge,
într-un final, la iluminare.

Deci s-a transformat
într-un fel de idee înfiptă în minte

că trebuie să ajung acolo

și nu ne dăm seama
că acea dimensiune

~ pe care am putea-o denumi
„dimensiunea spirituală”,

pe care am putea-o denumi
„dimensiunea transcendentală”

sau pe care am putea-o denumi
„cine ești cu adevărat” ~

se află dintotdeauna acolo, deja,

se află deja aici și acum.

Și este un lucru pe care
nu-l cunosc anumiți oameni...

fiindcă îl omit
continuu și în totalitate,

fiindcă...

fluxul gândirii ~ plus emoțiile
care-l acompaniază ~

are o calitate enorm de seducătoare,
care te hipnotizează,

făcându-te să te identifici,
continuu, cu forma pe care o ai.

Și fiecare gând
este un „gând formă”,

și fiecare emoție care apare
este un corp emoțional,

nu este o formă fizică,
ci este o formațiune energetică,

fiecare gând este o formațiune energetică
și emoția este o formațiune energetică,

pe care nu le poți vedea,
dar le poți simți

și îți afectează corpul,
în anumite privințe.

Deci acele lucruri
îți captează, continuu, atenția

și există un lucru vital,
pe care-l treci cu vederea,

și anume ceva profund, fără de care
nici măcar n-ai putea gândi,

n-ar exista gândire,
n-ar exista percepție senzorială.

Deci ce anume nu observi ?

Este prezența,

prezența lipsită de formă...

a conștiinței înseși,

care se află întotdeauna acolo, dacă ai înceta
să mai gândești timp de 3 secunde.

Și lumea spune: „Unde ?”

Fiindcă, dacă o cauți, de parcă
ai putea spune „Iat-o !”,

atunci n-o vei găsi niciodată.

Deci, dacă ești
în căutarea iluminării,

de parcă ar fi ceva care apare,
iar tu poți spune „Ah, uite-o !”

„Acum o am !”

atunci n-o vei găsi niciodată,

fiindcă nu așa
funcționează lucrurile,

nu poți pune mâna pe ea.

Oare poți...

Nu, hai să ne referim la ceea ce contează,
cu adevărat, chiar acum.

Oare poți simți că, pe lângă fiecare gând
care-ți trece prin cap, chiar acum,

~ să sperăm că nu prea multe,
poate nici unul ~

există, de asemenea, în tine...

dimensiunea unei simple prezențe,
lipsită de formă ?

Ca să vă conduc acolo,
aș putea să vă pun întrebarea:

Cum se simte, de fapt,
să fii tu însuți, chiar acum ?

Ce este acel sentiment...

Cum te simți să fii tu însuți ?

Când spun „tu”, nu mă refer
la istoricul tău personal.

Nu trebuie să vă amintesc asta,
când practicăm asta.

Cum se manifestă ceva mai profund,

care nu v-a părăsit niciodată,
care a fost și va fi mereu prezent acolo,

cum anume poate fi simțit ?

Poți simți acea prezență
care te reprezintă,

care nu are absolut nimic
de-a face cu trecutul tău ?

Este, pur și simplu,
lumina prezenței.

Și meditația se presupune,
desigur, că te aduce în acea stare,

dar poți fi, în orice moment,
conștient de asta.

Cum ?

Nu transformând asta
într-un subiect al atenției tale,

lucru care nu funcționează,

fiindcă acea percepție sau conștiință,
care reprezintă esența sinelui propriu...

atunci când ești
în căutarea ei și zici:

„Ok, sunt în căutarea
acelei mari experiențe...”

constă în vigilența
din spatele căutării.

Deci, dacă ești în căutarea
sinelui propriu,

dacă ești în căutarea
versiunii tale iluminate,

în vreun moment din viitor,

omiți faptul că însăși conștiința,
aflată în plină căutare,

dacă o poți „captura”
într-unul din stadiile sale incipiente,

când nu este
decât conștiință pură,

este, deja, tot ceea ce cauți.

Deci...

dacă te poți percepe,
pe tine însuți, drept conștiință,

ca pe o prezență,

atunci îți dai seama de
dimensiunea ascunsă a vieții

sau de dimensiunea sa
transcendentală,

pe care o numesc, uneori,
„cealaltă jumătate”.

Este doar un mod de a vorbi,

fiindcă nu poți tăia viața
în două jumătăți,

dar, temporar, numai pentru a ne ajuta
să abordăm această problemă,

să considerăm, pentru o clipă,
că viața ta constă din viața formei,

a formei fizice,
a formei mentale...

dar și...

dintr-o prezență lăuntrică.

În același mod, aș putea folosi
o analogie cu această încăpere.

Dacă vrei să cercetezi
care este esența acestei încăperi

și începi să analizezi
oamenii din ea

~ fie ca în, această analogie,
oamenii să fie gândurile din mintea ta ~

și, apoi, analizezi mobila și zidurile
și tavanul și tot ce mai există.

„Ok, încerc să descopăr
esența acestei încăperi !”

Și, apoi, o poți analiza chiar la microscop,
poate că este ascunsă în covor

sau poate cu un telescop
sau poate cu un binoclu:

„Poate că este,
undeva, pe zidul ăla !”

Și, astfel, omiți unicul lucru
care umple întreaga încăpere

și anume spațiul acestei încăperi.

Deci, dacă ai putea acorda
atenție spațiului din această încăpere,

i-ai descoperi esența, fiindcă, fără spațiu,
încăperea nu înseamnă nimic,

nici măcar nu există.

Iar noi folosim o analogie, aici...

că există un spațiu, în interiorul tău,
care este omis, permanent,

fiindcă ești atât de interesat
de mobilierul din capul tău.

Și, pentru mulți oameni, încăperea
este plină, până la refuz, cu mobilier,

nici măcar nu te mai poți mișca.

Și, apoi, apare un alt gând
și apare acest...

Nu e nici un spațiu și pierderea spațiului
este cea mai groaznică pierdere în viață,

fiindcă, atunci, adevărata bucurie
nu mai poate apărea,

și nici iubirea, care este senzația unei
adevărate conexiuni cu o altă persoană.

Toate acestea apar în acel mic spațiu,
aflat în interiorul tău.

Uneori oamenii dețin un spațiu,
pentru 3 secunde, când văd un câine.

De aceea am scris această carte,
„Câini și pisici”.

Vezi un câine și te uiți
în ochii unui câine

și zici „Ah !”,
e un sentiment plăcut.

Oamenii iubesc câinii
~ cu excepția celor care nu-i iubesc ~

dar majoritatea oamenilor...

majoritatea oamenilor
par să iubească câinii

și sunt atrași de ei, fiindcă, pentru o clipă,
te eliberează de mintea ta,

fiindcă știi că acel câine
nu te judecă în nici un fel.

Nu face decât să se uite la tine
și să dea din coadă

și, pentru o clipă, te eliberează de mintea ta
~ pentru câteva secunde ~

și de aceea este atât de bine să te uiți la un câine
și să zici: „Oh, drăguț câine!”

Și, pentru o clipă, nu există
decât o conexiune.

Cu oamenii este mult mai dificil,

fiindcă, în clipa în care întâlnești
un alt om, apar tot felul de păreri

și simți asta, cu excepția acelor oameni
care nu mai sunt dominați de propria minte

și care se pot întâlni cu tine
în acea deschidere, a prezenței,

și, pur și simplu, privesc
și știi că nu te judecă.

Dar asta înseamnă că acei oameni,
care nu te judecă,

nu au decăzut la nivelul
conștiinței unui câine.

Câinele, într-un fel, se află în acea
minunată stare de conectivitate cu ființele,

deoarece câinele nu a fost, încă,
sedus, în totalitate, de gândire.

Dar noi, înșine, nu putem da înapoi,
ci trebuie să avansăm,

trebuie să ne ridicăm
deasupra gândirii,

nu să cădem sub nivelul gândirii.

Deci, aici, prin apariția prezenței,

se produce un salt evoluționist,

de parcă omenirea ar fi acum...

Noi începem să pătrundem
în această schimbare evolutivă,

în care oamenii ating
un nou stadiu al evoluției,

care constă într-o schimbare
lăuntrică deplină, în care gândirea...

încă funcționează,
pe un plan superior,

ceea ce înseamnă că
nu a fost lăsată, complet, în urmă.

Este pe un nivel superior, încât nu mai ești
o entitate bazată pe gândire,

ci o entitate bazată pe prezență.

Deci nu mai ești
dominat de gândire

și numai atunci gândirea ta poate folosită
într-un mod ferm și constructiv.

E o unealtă minunată,

dacă îți poți folosi mintea
la modul pozitiv, pentru a crea.

Este un instrument miraculos.

Nu devine nesănătos
decât atunci când te domină

și nu mai există
spațiu pentru conștiință.

Deci, atunci, îți extragi sentimentul identității
din prezența din sinea ta

și devii din ce în ce mai adaptat cu spații
în care nu mai există gândirea.

Te poți deplasa
de la o clădire la alta

sau de la clădire la mașina ta

și, pur și simplu, te poți afla
în acea stare de prezență vigilentă.

Este minunat, observi
frumusețea peste tot, în jurul tău,

nu mai este nevoie
să etichetezi ceva, vreodată.

Acea necesitate stringentă,
de a eticheta totul, aparține minții egoiste.

Asta nu mai funcționează și o enormă povară
cade de pe umerii tăi,

când poți trăi fără să...

Nu mai este nevoie
să judeci totul,

există o cunoaștere mai profundă în tine,
care nu este de natură conceptuală,

și, astfel, una dintre cele mai grozave
practici spirituale este una foarte simplă

și anume...

să practici non-etichetarea

sau să nu interpretezi
ceea ce percepi.

Și asta poate fi practicată
peste tot, oriunde te-ai afla.

Întotdeauna recomand să fie făcută
când aștepți ceva anume, undeva,

fiindcă ai fi uimit cât de...

mult timp petrecem
așteptând anumite lucruri:

așteptând la semafor,

așteptând la vamă,

așteptând la aeroport,

așteptând, așteptând, așteptând...

Mulți oameni așteaptă întreaga viață,
fiindcă așteaptă să înceapă să trăiască

și, apoi, ajung la 70 de ani
și zic: „Asta a fost tot ?”

„Eu încă mai aștept !”

„Nici măcar nu am început
să trăiesc !”

Groaznic !

Deci folosește așteptarea și,
în loc să aștepți, pur și simplu...

fii vigilent, intră
în acea stare de...

invită acea stare de vigilență
în sinea ta

și spune: „Oh !”

„De ce ?”

Nu-i nimic în neregulă
cu așteptarea, fiindcă...

întotdeauna stai în picioare,
așezat sau întins undeva.

Chiar contează unde stai
în picioare, așezat sau întins ?

Dar mintea spune: „N-ar trebui
să aștept la acest oficiu vamal !

De ce este această persoană
atât de ineficientă ?

De ce vorbește cu alții ?

N-ar trebui să vorbească.
Ar trebui să-și facă treaba.”

Și poți descoperi asta,
în sinea ta,

și spui brusc: „Aleg altceva !”

- Se descurcă destul de bine.
- Descoperirea minții tale...

ceea ce-ți face mintea,

este un enorm pas înainte,
în termeni evolutivi.

- Da.
- Descoperi cum funcționează mintea ta...

Oh, am crezut că m-au decuplat.

O vor face, într-o clipă.

Asta implică faptul că acea conștiință
deja răsare în sinea ta,

că devii conștient
de ceea ce face mintea ta.

Este o chestie enormă !

Deci în tot acel timp de așteptare...

poți folosi perioadele de așteptare,
în loc să te plângi de ele,

pur și simplu fiind prezent,
simțind prezența care te reprezintă,

vigilența ta,

și, în acel moment,
devii un maestru spiritual,

fiindcă tot ceea ce deosebește o persoană
încă netrezită de un maestru spiritual

este faptul că maestrul spiritual
se poate afla în această stare de prezență,

ceea ce înseamnă să rezonezi,
total, cu clipa prezentă,

fără să te plângi de ceva anume.

Pur și simplu asta e !
Maestrul Zen spune...

„Asta-i tot ce există !
De ce anume te plângi ?”

Și de aceea a existat un maestru Zen
care nu răspundea niciodată la vreo întrebare

sau ceea ce făcea, mereu, când oamenii
îl întrebau despre sensul meditației Zen,

era să ridice un deget
și să se uite la tine...

„Puteți explica semnificația
meditației Zen, vă rog ?”

„Ați auzit ce-am spus ?
Mi-ați auzit întrebarea ?”

Pur și simplu te învață să fii prezent,
o prezență vigilentă.

Asta-i Zen, nimic altceva,

iar acești oameni au petrecut ani de zile
în mănăstiri Zen și tot n-au priceput...

fiindcă ei gândesc:
„Trebuie să înțeleg ceva anume !”

„A Course in Miracles” afirmă:

„Înțelegerea ta nu este
o contribuție fermă adusă adevărului.”

Deci miracol înseamnă să renunți
la nevoia de a te înțelege, pe tine însuți.

„Viața mea...
trebuie să-mi înțeleg viața !”

Viața ta nu este decât
o construcție mentală,

deci încerci să înțelegi un concept mental,
pe care-l numești „viața mea”

și este foarte complicat.

„Trebuie să înțeleg despre ce este vorba,
încotro mă îndrept, ce anume fac !”

De ce să nu renunți
la nevoia de a înțelege

și, pur și simplu, invită prezentul
în sinea ta

și, apoi, el arată pentru o clipă,
din punctul de vedere al minții,

de parcă nu ai mai cunoaște
absolut nimic.

Și chiar nu cunoști,
la nivel conceptual,

deci intri voluntar
în acea stare a necunoașterii...

și, apoi, îți dai seama că
din acea stare de necunoaștere...

răsare o cunoaștere mai profundă

și un sentiment mai profund
al conectivității cu viața

și un sentiment mai profund
al conectivității cu alți oameni

și întreg regnul viu.

Și aceea este trezirea produsă
de schimbarea apărută în conștiință.

Și, acum, îi cedez
acest scaun lui Deepak.

Grozav !
Minunat !

Totul a fost minunat.

- Îți mulțumesc pentru asta.
- Îți cedez microfonul acum.

Deci...

chiar în acest moment, când...

sunteți pe cale să mă ascultați...

pur și simplu îndreptați-vă atenția
către cel care ascultă.

Deci, în timp
ce vă uitați la mine...

îndreptați-vă atenția
către cel care privește.

Acela ești tu !

Acel „tu” a existat întotdeauna.

Se afla acolo, când erai copil.

Se afla acolo, într-un trup diferit
și o minte diferită.

Se afla acolo,
când erai adolescent,

cu un trup diferit
și o minte diferită.

Se află acolo, acum...

și, de fapt, dacă rămâi alături de el...

fără ca cineva
să-ți explice asta...

îți dai seama că...

este acea ființă atemporală,

în care...

timpul s-a născut.

Timpul nu este
decât un flux al gândirii.

Timpul este un flux al gândirii,

care creează o separare
între subiect și obiect...

între mine, Deepak...

Eckhart...

și voi toți.

Acela este...

un gând.

Este un gând...

și tocmai fluxul gândirii...

[defecțiune tehnică]

nu este în...

[defecțiune tehnică]

observator...

în mijlocul observației
care depinde de timp.

Asta a spus și Eckhart.

Îți poți petrece întreaga viață
studiind scriptura...

și îți poți petrece întreaga viață
în diverse practici spirituale...

și asta te poate ajuta.

Este nevoie de timp
pentru ca un fruct să se coacă,

dar, într-o bună zi va cădea,
iar căderea poate fi...

destul de bruscă,
așa cum a fost în cazul tău.

Transcenderea înseamnă, pur și simplu,
să depășești separarea subiect-obiect...

care este artificială...
nu este reală.

Natura și universul
reprezintă un proces unic.

Deci separarea
subiect-obiect este...

este o separare artificială...

și este cauza oricărei probleme...

cu care ne confruntăm.

Deci eu provin dintr-o tradiție
care se numește Vedanta,

la care te-ai referit tu, când l-ai menționat
pe Sri Ramana Maharshi.

Și Buddha a apărut
mulți ani mai târziu

și, de fapt, a...

rafinat, în propriul său limbaj,
învățăturile tradiției Vedanta,

dar în Vedanta există
așa-numitele „Cinci Klesha”.

„Klesha” este un cuvânt sanscrit,

care înseamnă „cauza suferinței”.

Deci cele cinci klesha sunt:

primul - să nu știi cine ești.

Al doilea...

dependența...

și pofta...

de stabilitate,

într-o lume care este,
inerent, instabilă.

Al treilea este
teama de instabilitate.

Al patrulea este identificarea
cu imaginea sinelui propriu,

în locul identificării
cu sinele propriu,

ceea ce spunea Eckhart
referindu-se la toate etichetele...

deci la toate etichetele,
la toate definițiile,

toate evaluările,
toate judecățile,

toate ideile, toate conceptele,

care au provenit din condiționarea noastră
efectuată de părinți.

Așa cum știți, părinții voștri,
frații voștri, cultura voastră,

religia, istoria...

condițiile economice, toate...

aceste lucruri...

sunt colectate

și, apoi, ne identificăm cu ele

și asta devine
imaginea sinelui propriu...

mintea condiționată.

Deci acela este
al patrulea klesha,

iar al cincilea klesha
este teama de moarte...

care este teama de necunoscut...

este teama care stă,
de fapt, la baza...

tuturor...

religiilor.

Cel puțin religiile instituționalizate
profită de teama de moarte...

și, într-un fel, toate temerile se bazează
pe teama de moarte, deghizată altfel.

Fiindcă, ce este teama de moarte ?

Este, așa cum am spus,
teama de necunoscut,

dar este, de asemenea, teama de...

„Încerc să mă agăț de ceva anume,

care nu va mai exista acolo,
în clipa următoare.”

Fiindcă, în lumea reală...

noi...

nu...

avem obiecte.

În lumea reală,

obiectele nu există.

Acesta este
un vestigiu perceptual.

Nu există decât procese...

numai procese.

Un mod mai simplu de a spune asta este
că nu există substantive, ci numai verbe.

Universul este un verb,
este o activitate,

și, fiind o activitate,
nu se oprește niciodată.

Deci, când vă uitați
la mine sau la voi înșivă,

la trupul vostru
sau la mintea voastră,

trupul vostru este
într-o continuă schimbare.

De fapt, chiar
și științific vorbind,

trupul pe care-l aveți chiar acum
nu este cel cu care ați intrat aici,

cu puțin timp în urmă...

fiindcă respirați,

prin gândirea voastră recepționați informații
din lumea înconjurătoare,

aveți relații, mâncați, eliminați,

toate aceste procese
sunt într-un flux continuu,

în trupul vostru fizic.

Deci, așa cum am spus, trupul
cu care ați intrat nu este trupul...

pe care-l aveți chiar acum.

Și, desigur,
în mai puțin de un an,

fiecare atom din trupul vostru
a fost înlocuit, reciclat.

Nu înțelegi asta când ești un...

copil, un sugar, un adolescent.

Deci, dacă crezi că ești
trupul tău, ai o mică dilemă:

„La care dintre ele te referi ?”

Și, dacă crezi că ești
mintea ta, iar ai o dilemă,

fiindcă mintea
se schimbă tot timpul.

Și, ca atare, iată-ne aici,

derutați de ideea că...

lucrurile există.

Lucrurile nu există !

Numai procesele există.

Substantivele sunt
convenții ale limbajului,

nu sunt certitudini
ale realității.

Este o convenție de limbaj,
nu există vreun substantiv.

Nici măcar acest microfon
nu este un substantiv.

Are o existență virtuală ceva mai lungă
decât mintea sau trupul,

dar nu există substantive.

Deci toată suferința
provine dintr-un...

substantiv,

din lucruri...

care nu există.

Deci să trecem prin aceste 5 klesha:
să nu știi cine ești...

să încerci să blochezi fluxul,

care nu va putea fi oprit,

teama de flux,

identificarea...

cu idei, în locul sinelui propriu,

idei despre voi înșivă,
așa cum tocmai am spus,

și teama de moarte.

Și...

marea învățătură Vedanta

spune că toate aceste cinci cauze ale suferinței
sunt conținute de cea dintâi...

și anume să nu știi cine ești,
de fapt,

să te confunzi, pe tine însuți,
cu o halucinație indusă de societate,

care, de fapt, nu există.

Și cheia, drept urmare, este...
„Cine sunt eu ?”

Și Sri Ramana Maharshi
a petrecut 20 de ani în tăcere,

iar dacă oamenii
îi puneau o întrebare,

indiferent care era întrebarea,
el spunea: „Cine pune întrebarea ?”

Și...

uneori ai putea răspunde, fără îndoială,
cine anume pune întrebarea,

dar...

„Cine este acel 'cine',
care pune întrebarea ?”

Și, știți voi, atunci când spui
„Cine sunt eu ?”

atunci poți, de asemenea,
să te întrebi singur:

„Cine întreabă cine sunt ?”

Și, dacă pătrunzi
ceva mai profund în asta,

atunci ajungi la acel lucru
despre care vorbea Eckhart...

că cel care pune întrebarea
este o ființă transcendentă...

care...

a avut nevoie
de subiectul experienței sale...

nu de obiectul experienței sale.

Deci noi am spune, frecvent,
„eu sunt observatorul”,

dar nici măcar acest lucru
nu este corect.

Observatorul și obiectul observării,

eu și celălalt,

pot să apară, simultan,
ca un flux al gândirii.

Tu, cel real, nu ești nici observatorul,
nici obiectul observării,

ci, ambele noțiuni,

observatorul, ca obiect,
și subiectul experienței sale

apar simultan și dispar simultan.

Și fac asta în fiecare clipă.

Acela este fluxul...

este un flux care creează,
constant, un subiect

și un obiect...

dar adevărata ființă nu este
nici subiectul și nici obiectul,

este locul în care subiectul și obiectul
apar ca valurile pe ocean

și dispar.

Deci, înainte
ca un val să apară...

nu există decât apă.

Ca val, este tot apă

și, când se retrage, este tot apă.

Nu-și pierde „esența acvatică”.

Și aceea este ființa.

Tu ești ființa în care gândirea
apare și dispare.

Ei bine, acea gândire
poate avea multe însușiri.

La aceste însușiri ale gândirii
se referă literatura conștiinței,

care le nominalizează
drept „qualia”,

deși toți cei care aud asta spun:
„Mulțumesc, face parte din obsesia mea,

legată de cuante.”

Cuanta !
Ce este cuanta ?

Cuvântul înseamnă cantitate

și, ca atare, fizica cuantică
este studiul cantităților...

unităților de masă și energie.

Cuanta este cea mai mică unitate,
indivizibilă, a...

informației și a energiei,

dar nu uitați că este
numai o unitate de măsură.

Qualia, pe de altă parte...

este o unitate
de măsură a gândirii,

a însușirilor conștiinței.

Și, de regulă,
nu există decât patru.

Ori de câte ori
ai vreo experiență anume,

fie experimentezi o senzație,

undeva,

fie experimentezi o imagine

fie un sentiment, o emoție,

fie un gând.

Dan Siegel, care este un prieten de-al nostru,
neuropsihiatru la UCLA, spune...

el folosește un acronim, SIFT,

S.I.F.T.

Fiecare experiență pe care o ai
este fie o senzație (S)...

fie o imagine (I), fie un sentiment
[(F)eeling], fie un gând [(T)hought].

Toate experiențele perceptuale,

toate experiențele perceptuale
și toate experiențele cognitive

~ sau orice experiență ~

nu constau, de fapt, decât
din conștiință și însușirile sale.

Deci, chiar acum
experimentez prezența voastră,

ca imagine și senzație
în trupul meu, în conștiința mea.

Experimentez întreg trupul meu
în acel mod,

vă experimentez pe voi
în acel mod,

ca senzații, imagini,
sentimente și gânduri,

care nu sunt decât apariții...

în „conștientul” conștiinței.

Deci, deși percep acest lucru
ca fiind al meu,

iar trupurile voastre
sunt diferite de al meu,

de fapt, ceea ce experimentez
ca fiind „voi”

și ceea ce experimentez
ca „trupul meu”

nu sunt decât senzații,
imagini, sentimente și gânduri.

Și întreg universul
nu este nimic altceva,

o conștiință care se experimentează
pe sine, ca subiect și ca obiect...

dar atât subiectul ~ subiectul
individualizat ~ și obiectul individualizat

sunt fluxuri ale conștiinței,
integrate în conștiință.

Ok, deci de aceea spusele înțelepte
ale marilor „rishi”

afirmă „nu eu mă aflu în lume,
ci lumea este în mine”,

„nu mă aflu în trup,
ci trupul este în mine”,

„nu mă aflu în minte,
ci mintea este în mine”.

Iar în Bhagavad Gita, când zeul Krishna
vorbește cu Arjuna, el îi spune:

„prakrtim svām avastabhya,
visrjami punah punah”,

„revenind în mine, însumi,
creez la nesfârșit.”

Este mecanica prin care creăm
experiența trupului nostru,

creăm experiența minții
și creăm experiența lumii.

Dacă înțelegem,
pe deplin, acest lucru

și revenim la ceea
ce spunea Eckhart...

atunci nu poți descoperi
această prezență căutând-o,

fiindcă ea este cea care caută.

Nu poți descoperi...

conștiința...

căutând-o,

deoarece conștiința
este cea care face căutarea.

În domeniul meu există o persoană
care a fost pregătită în neuroștiință,

biologie, endocrinologie...

În prezent, se manifestă un mare interes
în studiul conștiinței, ca fenomen cerebral,

fiindcă așa am fost educați,

să gândim că conștiința
este un obiect perceptual.

Dar unde intervine
experiența creierului ?

Când te gândești la creier,

unde apare acea
experiență în conștiință ?

Când analizezi creierul ca pe un obiect perceptual,
asta are loc tot în conștiință.

Conștiința precede creierul.

Chiar și experimentarea
existenței creierului este...

existența perceptuală
a creierului este o qualia,

este o însușire a conștiinței,
integrată în conștiință.

Deci, revenind la ceea ce spuneam,

toată această neuroștiință,
care este foarte distractiv s-o practici,

nu este decât ceva
bazat pe deducție,

dar nu vom înțelege
niciodată conștiința...

analizând creierul

sau prin neuroștiință.

De ce ?

Fiindcă numai conștiința
poate cunoaște conștiința,

numai conștiința
poate înțelege conștiința,

numai conștiința
poate experimenta conștiința.

Orice validare a conștiinței,
prin intermediul neuroștiinței,

este bazată numai pe deducție,

nu este o cunoaștere directă.

Directă este numai prezența
din acest moment.

Deși inițial am spus să vă focalizați
pe cel care mă ascultă pe mine

sau când vă uitați la mine,
pur și simplu...

să vă concentrați asupra spațiului
dintre mine și voi.

Prezența se află întotdeauna acolo.

Este eclipsată, așa cum
spunea Eckhart, de mobilă.

Rumi are o exprimare
foarte frumoasă.

El spune: „Cine sunt eu, în mijlocul
acestui trafic al gândurilor ?”

Fiindcă acolo
se află centrul existenței,

în care se desfășoară
tot traficul.

Iar noi, evident...

ne identificăm, pe noi înșine,
cu mobila și traficul,

în loc să ne identificăm
cu această prezență,

în jurul căreia
este generat acest trafic,

drept rezultat al interacțiunii
cu tine însuți.

Dialogul intern înseamnă, cum spunea Eckhart,
să vorbești cu tine însuți.

Și acesta nu se oprește niciodată,

fiindcă suntem influențați
atât de mult de...

acea însușire a percepției
care întotdeauna privește în exterior,

pentru, la urma urmei, ceea ce
se numește fericire sau împlinire.

„Dacă voi obține slujba potrivită,
voi fi fericit.”

„Dacă voi cunoaște
persoana potrivită, voi fi fericit.”

„Dacă voi câștiga o mulțime
de bani, la loterie, voi fi fericit.”

„Dacă voi fi sănătos,
voi fi fericit.”

Dar, să ne dăm seama de ceea
ce Eckhart a afirmat, mai devreme:

„Toate acelea înseamnă gândire !”

„Toate acelea înseamnă gândire !”

„Dacă fac asta...”

Deci, înainte ca să apară gândul,

ești deja fericit,

iar după ce gândul dispare,
te afli exact acolo de unde ai început.

Înainte ca gândul să apară,

erai...

împăcat cu tine însuți,

apoi a apărut gândul și tu ai făcut
tot posibilul pentru a produce...

acel...

rezultat al gândului,
pe care îl numim dorință

și, la final,
te-ai întors de unde ai plecat.

Exact ca înainte ca valul să apară,
când exista numai oceanul

și, după ce valul se retrage,

el revine în ocean.

Deci...

lucrurile devin foarte evidente,

că fericirea sau bucuria...

reprezintă punctul de plecare.

Reprezintă, de asemenea,
și punctul de sosire.

Așa cum se spunea
în acea poezie a lui T.S. Eliot:

„Ar trebuie să nu ne oprim
din explorare,

iar la finalul explorării noastre
vom reveni acolo de unde am plecat,

la finalul explorării noastre
vom reveni acolo de unde am plecat

și vom cunoaște acel loc
pentru întâia oară.

Deci ceea ce spunea Eckhart era:

„În loc să cauți, pur și simplu...

efectiv...

revino în punctul din care ai plecat.”

Deci călătorește fără să parcurgi
vreo distanță.

Și atunci când...

îți dai seama de asta,

că este o călătorie
fără să parcurgi vreo distanță

transformi calitatea percepției tale...

într-o prezență efectivă.

Deci este foarte interesant.

Putem spune acest lucru
de multe ori,

adică poți asculta asta
și poți pleca de aici

și, apoi, ești distras...

ți se abate atenția.

Și... apoi se întâmplă ceva,

într-un anumit moment
în care îți dai seama că...

nu este necesar
să ți se distragă atenția,

poți fi o ființă atemporală, integrată
într-o activitate dependentă de timp...

poți fi punctul central, în jurul căruia
întreg universul apare și dispare,

fiindcă întreg universul, apropo,
nu înseamnă nimic altceva decât senzații,

imagini, sentimente și gânduri

manifestate în interiorul conștiinței.

Este o „mahāvākyam”
foarte importantă.

O „mahāvākyam”
înseamnă o idee grozavă

și totuși rămâne o idee
care trebuie să fie experimentată

În sanscrită se spune
„Aham Brahmm Asmi”.

„Aham” înseamnă „eu sunt”,
„Brahmm Asmi” înseamnă „universul”.

Fiindcă asta este singura identitate
pe care o avem,

suntem totalitatea universului,

acea totalitate a universului...

ca un continuum de evenimente
spațio-temporale, manifestate acum.

Dar acele evenimente
spațio-temporale, continuumul,

nu înseamnă decât un flux,
care apare și dispare repetat.

Deci revenim la cel
de-al cincilea klesha,

teama de moarte.

Oamenii spun:
„Unde mă duc, când mor ?”

Dați-mi voie să vă pun
o întrebare, chiar acum.

Ce ați mâncat, astăzi, la prânz ?

Ce ați mâncat la prânz ?

Salată ?

Unde ați servit prânzul ?

Acum, când pun întrebarea,
amintirea revine, nu-i așa ?

Și o puteți experimenta ca o senzație,
imagine, sentiment sau gând, corect ?

Unde s-a aflat acea amintire,
înainte ca eu să pun întrebarea ?

Unde s-a aflat acea experiență,
înainte ca eu să pun întrebarea ?

Știți că neurologii tradiționali
ar spune: „Se afla în creierul meu.”

dar am lucrat
cu cei mai buni neurologi,

cu colegul și colaboratorul meu
Rudy Tanzi, de la Harvard,

neurologul și geneticianul șef
de la Massachusetts General Hospital.

Și i-am zis:
„Rudy, la conferința următoare...”

iar el are la dispoziție 150
dintre cei mai buni oameni de știință...

și i-am spus: „...întreabă-i unde
este stocată memoria, la nivel celular ?”

Și știți ceva ?

Nici unul dintre ei
nu a putut răspunde.

Noi știm că, atunci când
v-am pus acea întrebare,

și înainte de a spune „salată”,

că...

exista o amintire undeva,

dar n-o poți găsi în creier.

N-o poți găsi în creier.

Vă amintiți casa în care ați locuit,
când erați adolescent ?

O puteți vizualiza, acum ?

Deci ceea ce experimentați înseamnă
senzații, imagini, sentimente, gânduri,

fiindcă acele amintiri
sunt asociate cu alte amintiri.

Dacă aș intra în creierul tău,
crezi că aș găsi o poză cu casa ta ?

Sau credeți că există vreo rețea neuronală
în care este stocată „salata” ?

Deci ceea ce s-a întâmplat,
când v-am pus întrebarea,

o „senzație, imagine, sentiment, gând”
a apărut din conștiință

și, apoi, s-a retras în conștiință.

Iar acea conștiință
este de natură transcendentală,

nu există în spațiu-timp.

Deci unde mergem, când murim ?

Acolo unde s-a aflat salata,
înainte de a vă pune eu întrebarea.

Nu ne ducem nicăieri,

fiindcă ne aflăm acolo,
tot timpul.

De fapt, fiecare gând
de acolo provine,

fiecare amintire de acolo provine,

fiecare dorință de acolo provine,

fiecare fărâmă de imaginație
de acolo provine.

Cunoaștere, intuiție, imaginație,
creativitate, alegere...

toate provin de acolo

și trebuie să pătrundem acolo,
pentru a le putea recupera.

Le accesezi din sinele tău
transcendent...

și, fiind transcendent, nu este
un eveniment spațio-temporal,

dar, odată conștientizat, atunci apare
o mică fluctuație spațio-temporală.

Când Ramana Maharshi era muribund,
oamenii spuneau că-i vor simți lipsa,

iar el spunea: „Dar unde plec ?”

Ceea ce noi numim „lume fizică”

este o însușire a conștiinței,
integrată în ea însăși,

ceea ce numim „lume mentală” este o însușire
a conștiinței integrată în ea însăși,

ceea ce noi numim „univers”

este o însușire a conștiinței,
integrată în ea însăși.

Și...

dacă ai putea
măcar să te ancorezi...

în acel spațiu infim, acea deschidere
pe care o amintea Eckhart,

acesta ar fi biletul tău
către libertate.

Este biletul către libertate...
și de ce ?

Fiindcă...

este sinele tău
care nu moare niciodată.

Și, în Bhagavad Gita,
zeul Krishna spunea:

„Apa nu-l poate umezi,
vântul nu-l poate usca,

armele nu-l pot sfărâma,
focul nu-l poate arde,

este etern și nenăscut.”

Fiindcă ce este, de fapt,
un eveniment spațio-temporal ?

Sinele nu poate muri, fiindcă moartea
este un eveniment spațio-temporal.

Un eveniment spațio-temporal
face parte din flux.

Deci...

cred că asta este tot
ce vreau să spun, de fapt.

Acum...

numai un minut.

Știți...

noi organizăm aceste
tabere de retragere...

organizăm
aceste retrageri, fiindcă...

uneori oamenii nu s-au mai așezat
sau n-au mai stat în liniște de multă vreme

și este aproape imposibil pentru ei
să fie în prezent,

deci retragerea vă ajută
să ajungeți acolo.

De fapt, eu însumi practic
acest lucru, tot în liniște,

dar, cu doi ani în urmă,

am profitat de ocazia de a merge
la o mănăstire din Tailanda

în nordul Tailandei,

și acolo aveam o rutină
foarte interesantă...

iar rutina consta în faptul că...

În primul rând ne-am ras
părul de pe cap și sprâncenele

și stăteam desculți.

Deci toată lumea arăta la fel

și...

nu exista vreo mască socială.

În al doilea rând, trebuia să cerșim.

Nu era numit cerșit, ci era numit turul milosteniei,
ca să ne obținem hrana zilnică

și, apoi, oamenii
erau atât de generoși,

încât reveneam de parcă
am fi fost la cumpărături,

ca să ne luăm de mâncare.

Și, apoi, serveam masa în comun,

și era o singură masă în zi,

iar restul timpului
era petrecut în tăcere

și observând efemeritatea.

Fiindcă, știți voi...

îți dai seama, curând, că tot ceea
ce analizezi face parte din acest flux,

care este ceva efemer.

Și a avut un efect foarte dramatic
asupra noastră, a tuturor,

fiindcă ne-a menținut
în clipa prezentă,

într-un mod foarte interesant.

Și, ca atare, când
eram pe cale să plecăm

și abatele senior, care
era conducătorul mănăstirii

și avea jumătate din vârsta mea...

Știți, stăteam în tăcere mare parte din zi,
dar seara aveam cam...

două ore în care
puteam vorbi cu el,

iar el îmi punea întrebări
despre fizica cuantică

și mi-am dat seama că știa totul.

Nu exista nimic nou să-i spun,
nu citise niciodată vreo carte,

nu studiase, niciodată,
matematica sau orice altceva,

dar poseda o asemenea experiență,

încât nu era greu să-i explici ceea
ce eu știam din punct de vedere teoretic.

Și, în ziua în care
ne pregăteam să plecăm,

eram, cu toții, în prezența lui
și avea o prezență plină de smerenie,

așa cum are și Eckhart

și ne-a spus două lucruri, la final,
pe care vreau să vi le împărtășesc.

Primul este ~ și vorbim
despre ceva care este atât...

o intuiție științifică,
cât și una reală ~

„Nu există limite, în univers !”

„Orice limită
este de natură conceptuală.”

În realitate...

nu există limite.

Noi le creăm, exact așa cum
am creat latitudinea și longitudinea,

din considerente practice.

Deci dacă zic: „Întâlnește-te cu mine
pe Broadway la nr.56, joi, la ora 06:00 p.m. !”

acum am creat un acord,
prin care definim o limită.

Dar, în realitate, nu există limite.

Deloc !

Și al doilea lucru,
pe care-l cunoașteți deja, este:

„Momentul prezent este singurul moment,
care nu se termină niciodată.”

Situațiile și circumstanțele
din jurul clipei prezente se vor schimba,

dar clipa nu se va schimba,

fiindcă este atemporală,
este transcendentă, este eternă.

Deci vă voi lăsa, spunându-vă
ce mi-a spus abatele.

El a spus: „Cel mai important moment
din viața ta este acum,

cea mai importantă persoană din viața ta
este cea cu care ești acum,

cea mai importantă activitate
din viața ta

este cea în care
ești implicat acum.

Și, dacă vei face asta,
necunoscutul ți se va dezvălui.”

Necunoscutul este, de fapt...

cunoscut numai în clipa prezentă.

Și acest lucru, într-un final...

va conduce la...

cucerirea morții,

fiindcă moartea se produce
numai în timp.

Numai ceea ce este născut moare,

dar ceea ce nu s-a născut,
niciodată, nu poate muri.

Mulțumesc.

Mulțumesc foarte mult.

Îl voi invita pe Eckhart.

Vă rog să-l salutați.

Deci, apropo...

Mulțumesc.

... apropo, în literatura spirituală,
în Yoga Sutra lui Patanjali,

se vorbește despre
puteri supraomenești.

Sunt denumite „siddhis”.
Ați auzit de cuvântul „siddhi” ?

Siddhis sunt potențiale latente:

capacitatea de a privi în viitor,

capacitatea de a experimenta trecutul,

de a cunoaște viețile anterioare,

vederea la distanță,
vindecarea la distanță.

Iar eu experimentez o siddhi,
chiar acum,

și îmi spune că Wayne Dyer
se află în această încăpere.

Uite-l acolo !

Iar tu credeai că
nu sunt paranormal.

Deci...

mai întâi voi avea
o conversație cu Eckhart

și poate că poți veni alături de noi,
pentru câteva clipe.

Deci, Eckhart, aceste întrebări
sunt de pe Facebook (FB)

și le-am ales pe cele
care apăreau mai des.

Puțin mai înainte, spuneai că te aflai
într-o mănăstire budistă din Tailanda

și există această scriptură budistă,

din care mi-am amintit una
dintre sutrele mele favorite,

care nu-mi amintesc cum se numește,
dar este o sutra faimoasă.

Se pare că Buddha ar fi spus

~ dar firește că
nu vom ști niciodată ~

el a spus...

Deci Buddha se adresa călugărilor,
așa că el a spus:

„Există, oh voi, călugărilor,

nenăscutul și necreatul

și cel nemanifestat.

Dacă n-ar fi existat

nenăscutul și necreatul
și cel nemanifestat,

n-ar exista scăpare din legătura
pe care a creat-o cel manifestat.”

El a adăugat că ideea de libertate,
nu este o simplă idee.

Bun.

Deci, de fapt, cred că știu răspunsul
la această întrebare,

dar asta este pentru tine
și spune:

„Ne puteți descrie...

ne puteți descrie practicile
dumneavoastră spirituale, zilnice ?

Oare s-au schimbat
în decursul anilor ?”

Ei bine...

eu nu am...
~ așa cum poate că tu știi ~

nu am o practică spirituală,
ca atare,

nu o formă de practică
de genul unei activități separate,

de traiul obișnuit, cotidian,

dar ceea ce se produce firesc,
în majoritatea timpului,

este o percepție spațială.

Deci...

uneori spun că este comic,
că a fost menit să se întâmple.

Comic este că cea mai mare realizare
din viața mea

este faptul că nu mai trebuie
să gândesc tot timpul.

Și asta face ca viața să fie
o experiență mult mai plăcută,

dacă te poți afla acolo
numai ca o prezență

și...

Deci intensitatea cu care o experimentez
s-ar putea să varieze, uneori.

Uneori...

în anumite ocazii prezența
aproape că elimină...

orice altceva,

iar, în alte ocazii,
este permanent prezentă în fundal.

Deci este greu să descriu asta,
dar sunt sigur că știți asta, cu toții.

Voi, deja...
~ aproape voi toți ~

ați experimentat-o, dacă nu cumva
sunteți permanent prezenți.

Asta-i bine,
dar își face apariția,

deci...

alinierea cu clipa prezentă
ați putea spune că este practica mea,

dar devine o a doua natură,
deci nu o mai pot numi practică.

De fapt, aș vrea
să fac o precizare.

Deci, care ar fi practica mea ?

Fiindcă eu, de fapt...

am fost un discipol
al lui Maharishi Mahesh Yogi,

timp de foarte mulți ani

și el m-a inițiat, de fapt,
în ceea ce practicăm noi, cu toții, aici

și, după o vreme, mi-am dat seama
că practica era ceva ca o unealtă,

iar eu încă o practic,

fiindcă sunt
atât de obișnuit cu ea.

Și, de altminteri, uneori deși...

ignor gândurile...

ele îmi dau multe idei și...

îmi duc traiul vânzând cuvinte.

Deci...

încă o mai practic.

„Eckhart, cum ai defini tu fericirea ?

Oare să fii fericit, este un țel realist ?”

Oare este un țel realist ?

Ei bine, în parte este
o problemă de semantică,

lucru prin care înțeleg...

La ce ne referim
când spunem „fericit” ?

Eu, personal, nu folosesc
acel termen, prea mult,

dar știu că, de exemplu,
Ramana Maharshi spunea:

„Adevărata ta natură este fericirea.”

Fericirea este
adevărata ta natură,

deci el folosea acel termen
într-un anumit mod.

Eu nu aș folosi
acel cuvânt prea des,

fiindcă...

pentru majoritatea oamenilor,
în accepțiunea comună,

fericirea este o exaltare.

Experimentezi o stare de exaltare
și, de regulă, este una temporară.

„Mă simt atât de grozav, daaa !”

Și, ca atare, nu te poți afla
într-o stare de exaltare continuă.

Deci, dacă urci prea sus,
întotdeauna vei ajunge și jos.

„Oh, credeam că asta va fi totul,
dar n-a fost să fie.”

Deci...

termenul, pe care
l-aș folosi eu, este...

spațialitate...

poate bucurie.

Este ceea ce-l face pe Buddha
să zâmbească.

Când te uiți la statuile, cele bune...

ale lui Buddha...

În cele rele arată tare nefericit...

dar în cele bune există,
pur și simplu, umbra unui zâmbet,

pe buzele sale.

Și de ce zâmbește Buddha ?

Dacă s-ar aborda budismul
dintr-un punct de vedere pur teoretic,

în unele universități vi s-ar spune că
budismul e o religie de negare a vieții,

fiindcă nu o înțeleg de fapt.

Nu înțeleg decât declarațiile,
ca atare,

iar Buddha a spus:
„Vidul este răspunsul suprem.”

ceea ce desigur că este adevărat,

dar, dacă nici măcar
n-ai întrezărit vreodată vidul,

ai crede că
înseamnă negarea vieții.

Deci Buddha zâmbește vag, fiindcă,
indiferent ce ar experimenta Buddha,

el experimentează totul,
pe fundalul vidului,

care ar putea fi numit, cu un alt cuvânt,
spațialitate sau nemișcare.

Întotdeauna există nemișcare în Buddha
și chiar se identifică cu ea.

Buddha își are rădăcinile în nemișcare,

ceea ce înseamnă că atunci când
folosim cuvinte creăm o dualitate,

dar Buddha este nemișcarea, însăși.

Deci cred că, de fapt, atunci când Ramana Maharshi
a folosit termenul de „fericire”...

~ și nu știu dacă este
măcar o traducere corectă,

din limba sa nativă ~

cred că la asta se referea.

Eu, personal, n-aș folosi
termenul de „fericire”.

Nu știu ce crezi tu.

Ei bine, în învățăturile lui Buddha
există patru însușiri ale conștiinței,

pe care el le numește „divine”.

Deci prima este iubirea și bunătatea,

a doua este bucuria...

care nu înseamnă fericire.

Fericirea este un gând,
bucuria se manifestă în absența gândirii.

A treia este compasiunea...

și a patra este echilibrul sufletesc
(„ecuanimitatea”).

Și dacă reflectați, cu adevărat,
la aceste însușiri ale conștiinței,

ele se manifestă, de fapt,
la un nivel primordial,

nu sunt gânduri.

Nici una dintre ele
nu este legată de gândire.

Toate acestea sunt căi
foarte subtile de comuniune...

ceea ce înseamnă că
eu și altul suntem totuna.

Deci, atunci când Eckhart a spus
că fericirea este o stare de exaltare,

da, fericirea este o melodramă,
într-un fel,

iar bucuria nu este așa ceva,

bucuria este o însușire esențială.

Această întrebare de pe FB:
 „Sunt artistă...

și m-am inspirat în munca mea
din iubirea, simplă și autentică,

care a existat
între mine și soțul meu,

până când am aflat că m-a trădat.

Acum mă simt de parcă
sufletul mi-ar fi pustiu,

iar creativitatea mea a murit.

Cum să mă inspir, ca să visez
și să am din nou imaginație ?”

Ei bine, asta-i o poveste... tristă,

dar își are originile în...

- Ce știm noi ?
- ... desigur că este o poveste,

dar, atât timp cât este
ceva foarte real pentru tine,

există suferință în asta
și există o cale de ieșire.

Aș vrea să indic o cale mai presus de asta,
pentru această persoană.

Soțul tău te-a trădat, ok.

Soțul tău este...

o ființă umană...

presupun.

Deci iubesc faptul
că este o ființă umană...

~ fiindcă există două cuvinte aici ...

avem cuvântul „uman”

și avem cuvântul „ființă” ~

ceea ce înseamnă
că iubirea din tine...

când te aflai
în prezența soțului tău...

ceea ce iubeai la soțul tău...

era același lucru
care exista în tine

și anume calitatea
de „ființă” a acelui „om”,

iar „umanul” este forma...

pe care el și-o asumă,

iar acea formă este imperfectă.

Deci ceea ce nu știi,
când le pui laolaltă,

este că tu crezi
că iubirea este o iluzie,

dar nu a fost.

Pur și simplu nu ai recunoscut existența
unei dimensiuni a ființei din el și din tine

și din acea recunoaștere
s-a născut iubirea,

dar mintea o confundă cu forma,

iar forma este imperfectă.

Și, ca atare, din această cauză,

acum, fiindcă gândești...

Ceea ce-ți spui tu, însăți, în minte,

blochează, acum,
acea conștientizare mai profundă.

Povestea în care crezi,
în mintea ta, la care te raportezi,

blochează conștientizarea
mai profundă a ființei

și asta înseamnă că, imediat
ce ți-ai dat seama de asta,

poți simți din nou acea iubire,

fiindcă acea iubire te definește
pe tine, în esență, și ca atare...

Și, apoi, poate să apară
și posibilitatea iertării soțului tău.

Tu ierți omul

și orice a manifestat acel om,
la modul inconștient.

Dar adevărata iertare
nu-și poate face apariția,

până când
nu te cunoști pe tine, însăți,

ca fiind lipsită de formă,

fără a te mai identifica
cu ceea ce apare în lumea formei.

Și, atunci, poți privi dincolo de asta,

iar iertarea își face apariția, firesc.

Spunem că soțul este o ființă umană,
numai fiindcă are formă umană ?

Da.

Care este cea mai bună cale finală
a unei vieți, la care cine poate spera ?

Ce ar trebui să năzuim
să creăm pentru noi înșine ?”

- Să năzuim...
- Să năzuim.

Ei bine...

cel mai bun...

și singurul lucru care contează,
cu adevărat,

este să întâlnești...

să înțelegi,
să descoperi, transcendența,

în viața ta,

astfel încât să nu mai fii captiv în acel
sentiment limitat al sinelui, personalizat,

identificat cu forma,

identificat cu gândul.

Dacă nu mai există nimic
pentru tine, decât persoana,

atunci viața este o afacere
foarte frustrantă

și la asta se referise Buddha,
când a folosit termenul de „suferință”.

El a spus: „Orice ai face, oriunde
te-ai duce, te vei întâlni cu asta.”

Dar el a indicat și calea
de a depăși asta,

deci există posibilitatea...

de a-ți da seama de adevărata ta natură,
lipsită de formă.

Iar asta începe cu acoperirea lacunei
dintre două gânduri,

începe în acest moment,

când atenția ta este acordată,
pe deplin, cu acest moment,

nu numai prin conștientizarea
percepțiilor senzoriale,

ci, de asemenea... ~ și asta ar putea
suna puțin ciudat, dar este ceva esențial ~

prin perceperea conștientizării.

Deci, dacă poți fi conștient,
în acest moment,

nu numai de ceea ce se produce...

în experiența ta senzorială directă

sau în gândire
sau în câmpul emoțional,

ci dacă poți fi conștient...

~ în limbaj întotdeauna
se creează dualități,

deci trebuie să tolerezi
acest lucru ~

dacă poți fi conștient,
chiar acum...

~ asta nu se poate întâmpla
decât acum ~

dacă poți fi conștient de faptul
că ești conștient, chiar acum,

în plus, față de lucrurile pe care le percepi,
există un spațiu al conștientizării.

Asta este ceea ce face ca viața
să merite a fi trăită

și, apoi, când asta se produce,

și, apoi, asta devine
o revelație vie în tine.

Acesta este, de fapt, singurul lucru,
așa cum a spus Iisus,

este singurul lucru care contează,
cu adevărat.

Și, atunci, tu vei fi ales
acel unic lucru,

despre care Iisus i-a spus Sfintei Maria,
în evanghelii:

„Tu ai ales singurul lucru
care contează, cu adevărat.”

pe când ea se agita:

„Trebuie să mă gândesc la asta,
să fac asta, să pregătesc asta...”

Nu există decât un singur lucru
care contează, cu adevărat.

Și, apoi, restul vieții tale,
indiferent de forma pe care o va lua,

este neesențial, fiindcă se va dezvălui
într-un mod minunat.

Prin asta, desigur, îți dai seama
că nimic nu este permanent

și nu mai trebuie
să te agăți de lucruri

și să te temi că le vei pierde.

Și, ceea ce este foarte important,

nu vei mai avea speranța...

că lumea este cea
care te va face fericit.

Și ăsta este un lucru esențial,
pe care mulți...

Este o eroare, în mintea lor,

fiindcă ei cred că lumea, cumva,

are capacitatea asta, numai dacă ei pot
manipula lucrurile de asemenea manieră,

încât toate lucrurile
să se așeze exact la locul lor

și, la un moment dat,
pot ajunge într-un loc,

în care lumea
le va aduce împlinirea.

Și...

și desigur industria reclamei
cunoaște asta

și, ca atare, industria reclamei
este clădită pe asta,

pe întreținerea credinței că
lumea poate face asta pentru tine.

Deci, odată ce te percepi
pe tine însuți ca fiind conștient

~ ceea ce îți aduce bucurie,

există o bucurie
și o satisfacție profundă,

când te percepi pe tine însuți
ca fiind conștient ~

atunci nu te mai aștepți ca situațiile,
condițiile sau oamenii să te facă fericit.

Iar paradoxul este...

că atunci când nu te mai aștepți
ca aceste lucruri să te facă fericit,

asta te satisface
destul de mult, de fapt.

Deci asta obligă universul să nu se comporte
așa cum cred că ar trebui s-o facă.

„Cultura noastră pare să stimuleze
dorința de a ne judeca, pe noi înșine,

subliniind ce este în neregulă
cu corpul nostru,

când lăsăm de dorit,

cum de nu suntem
la înălțimea așteptărilor.

Mulți dintre noi
avem un aspru critic lăuntric

și ne spunem lucruri pe care nu le-am spune
niciodată unui prieten sau ființe iubite.

Cum învățăm să stopăm
acest judecător lăuntric,

care ne-a criticat
atât de multe decenii ?”

Criticul... lăuntric...

la unii oameni este
foarte puternic, desigur,

la alți oameni se manifestă
din când în când.

Uneori mintea te face
să te simți fericit, în sinea ta,

și, apoi, cu totul diferit
a doua zi,

dar se manifestă în moduri diferite,
la oameni diferiți.

Pentru unii se manifestă ca acel
critic lăuntric, care se critică pe sine,

alții sunt foarte critici
cu alți oameni,

alții sunt foarte critici cu situațiile
în care se trezesc implicați

și se plâng mereu de ceva.

Poate că vă amintiți, de dinainte
de a vă trezi spiritual,

că...

întotdeauna...

în majoritatea timpului exista
această activitate obsesivă a minții

și mare parte din ea însemna
să te plângi de oameni și lucruri:

„Oare unde o fi ?”
„De ce or fi făcut asta ?”

„Nu credeam că ar face asta.”

Nenumărate povești
care vă veneau în minte.

Și, ca atare, oamenii sunt captivi
în această tortură a propriei minți

și întrebarea este:
„Cum să ieși din asta ?”

Orice am spune despre
modul de a depăși acea stare,

presupune că există, deja,
un minim de conștientizare în tine,

prin care îți poți da seama
de ceea ce face mintea ta.

Deci asta trebuie să existe

și asta se află în voi toți,
în mult mai mare măsură, desigur.

Încă există milioane
de oameni pe planetă...

în aceeași situație, dar care nu posedă
un minim de conștientizare.

Spune-i unui terorist,
sau oricărui fundamentalist,

să fie conștient de propriile gânduri
și să le conteste.

Ar deveni foarte furioși

și, ca atare, nu recomand asta.

Nu sunt pregătiți pentru asta,

deci...

Dar îți poți da seama
ce anume îți face mintea

și poți apoi, dacă există
o conștientizare,

poți alege să-ți direcționezi atenția
în altă parte.

Nu trebuie să urmărești
fiecare gând,

nu trebuie să crezi
tot ceea ce gândești.

Cineva chiar a transformat asta
într-un abțibild, care mi-a plăcut:

„Nu trebuie să crezi
tot ceea ce gândești !”

Și asta e ceva enorm...

Încetezi să te mai identifici
cu mintea ta

și poți observa ce face mintea ta.

Și, atunci, poți, de asemenea,
cu bună știință...

să-ți concentrezi
atenția asupra unei flori

sau asupra cerului
sau oricărui lucru natural

și ieși din acea situație.

Le recomand, de asemenea, oamenilor
cu gânduri prea împovărătoare:

„Îndreptă-ți atenția asupra câmpului
energetic lăuntric al trupului tău,

simte vitalitatea
care-ți străbate întregul corp.”

Și, atunci, nu mai poți gândi
atât de mult.

Nu poți simți, simultan,
vitalitatea din corpul tău

și să și gândești mult.

Deci asta îți îndreaptă
atenția asupra...

Treziți-vă și...

Nu știu dacă toți experimentați asta,
când te trezești la ora 2 sau 3 dimineața

și te gândești la ceva
și nu este plăcut.

Este vorba de problemele mele.

Și, apoi, descoperi brusc
inutilitatea acestui fapt

și, de asemenea,
în acel moment ai de ales.

Și, atunci, poți spune:

„Aleg să-mi îndrept atenția
asupra câmpului energetic intern !”

Și de la o clipă la alta...

dintr-o dată începe să-ți placă
să fii treaz în miezul nopții

și să simți vitalitatea, intensă,
din fiecare celulă a corpului.

Este una dintre metodele simple,
este un fel de practică meditativă.

Este o cale simplă
de a-ți abate atenția de la gânduri,

când îți dai seama
nu numai că sunt inutile,

ci că sunt și distructive.

Deci asta e...

Iar metoda asta trebuie,
apoi, practicată zilnic.

Dacă ai un timp dedicat meditației,
este minunat, desigur,

o perioadă de meditație zilnică,

dar, suplimentar, recomand
și aceste mini meditații în timpul zilei,

care pot consta dintr-un lucru simplu,
câte două sau trei respirații conștiente,

în timp ce aștepți să vină liftul.

Sau fă ceva conștient,
acordându-i atenție deplină,

un lucru pe care-l faci,
de regulă, inconștient.

Orice lucru care înseamnă, de regulă,
o cale de a-ți atinge un scop,

transformă-l într-un scop în sine.

Când te speli pe mâini,
fii pe deplin prezent.

Evadezi din mintea ta.

Când cobori câteva trepte,
fii pe deplin prezent.

În loc să te grăbești să ajungi
la baza lor, fii prezent la orice pas.

Deci mici meditații, treptat...

te ajută să nu te mai identifici
cu fluxul gândirii.

Deci asta i-aș recomanda
celui care a pus întrebarea

și oricărei persoane
încă împovărată de mintea sa

sau torturată de mintea sa.

Deci, pentru aceia dintre voi
cărora vă plac formulele, uitați una:

„STOP !”

Este un acronim:
„S” vine de la „Stop”...

„T” vine de la „respiră de trei ori,
profund” [(T)ake deep breath],

așa cum Eckhart
tocmai ne-a spus să facem,

și, în timp ce respirați
de trei ori, profund,

zâmbește peste tot, în trupul tău,

din cap până-n picioare.

„O” vine de la „Observă”.

Observați-vă trupul,
așa cum a spus el.

Iar „P” vine de la „Procedează (acționează)
cu iubire și bunătate”.

Și cu asta am dat acel răspuns.

Ok, deci este ora 9

și transmisiunea noastră
în direct se termină,

deci vreau să-l aduc, aici,
pe Wayne.

Nu vrem să pierdem această ocazie.

Cel puțin pentru...

Deci...

îl cunosc pe Wayne de 25 de ani.

Ne-am maturizat împreună,
numai că el arată un pic mai bătrân,

dar...

suntem ca frații.

Ia loc, Wayne !

Eckhart.

Ce caut eu aici ?

Tocmai în ultima observație
pe care ai făcut-o, Deepak,

cuvântul „iubire”
și-a făcut apariția, într-un final...

și în asta a constat
călătoria mea...

să învăț să ajung
la un nou gen de iubire,

în viața mea.

L-am studiat pe un mare învățător
din Bulgaria, al cărui nume era...

Peter Deunov (Beinsa Dounov)...

căruia Einstein i-a spus, la apogeul
popularității sale, de prin anii '30...

că „toată lumea se pleacă în fața mea”

iar...

eu mă plec în fața lui Peter Deunov.

Peter Deunov a fost un om care a vorbit
despre diferite genuri de iubire.

El a spus că, în esență,
există trei genuri de iubire.

Unul este iubirea umană...

iar iubirea umană
este o iubire care se schimbă

și are diferite aspecte.

Deci asta este o iubire
de genul „te iubesc”,

dar vii acasă cu mâinile goale

și ai uitat că este
„Valentine's Day”,

deci nu te iubesc
chiar atât de mult.

Și se schimbă constant:
„te iubesc”, „te urăsc”

și toate celelalte forme
cu care continuă.

Și, apoi, există o iubire
pe care el a numit-o „spirituală”,

care este o iubire
ce nu se schimbă niciodată...

dar poate avea forme diferite.

Asta este iubirea pe care o pot defini
numai ca iubirea pe care o am pentru copiii mei.

Am opt copii și nu prea contează
ce fac sau cum se comportă,

cum se poartă ei înșiși,

iubirea este,
pur și simplu, acolo.

Sunt sigur că în cazul oamenilor
care au comis unele dintre aceste atrocități,

cu care ne-am confruntat
în ultimele câteva luni aici, în America...

mamele acestor oameni
încă îi iubesc.

Având opt copii...

știu că asta
îmbracă forme diferite.

Uneori este puțin mai puternică
decât în alte ocazii, dar este mereu acolo

și sunt sigur că știți asta,
încă de când erați copii

și te-am văzut împreună cu Rita,
vorbind despre copiii ei.

Și, apoi, există o iubire care...

despre care vorbea Peter Deunov și anume
cea pe care el o numea „iubire divină”.

Și asta este o iubire
care nu se schimbă niciodată

și este o iubire care
nu are niciodată alte forme

și asta este iubirea la care aspir.

Și singurul mod
în care o pot descrie...

se află în Evanghelia lui...

Toma,

din textele de la Nag Hammadi,

care au fost descoperite
în 1945.

Iisus este citat spunând că
numai când faci din doi, unu...

abia atunci poți intra
în împărăția Domnului.

Iar fraza de început
a lui „Tao Te Ching” [Daodejing],

o carte pe care am studiat-o și am scris
o întreagă serie de eseuri despre ea...

fraza inițială spune:
„Tao care poate fi numit... nu este tao.”

Și, ca atare, încerc
să-mi imaginez iubirea,

despre care vorbea Iisus,

atunci când faci
din doi numai unu.

Deci asta este o iubire care...

nu are contrarii.

Dacă v-aș întreba despre un cuvânt
și aș spune: „Ce este bucuria ?”

și aș spune:
„Care este opusul bucuriei ?”

mulți dintre voi poate că ați spune ceva
gen „disperare” sau „tristețe” ș.a.m.d.

Și, dacă v-aș cere
să vă imaginați o bucurie...

care nu are contrariu...

este numai bucurie

sau dacă v-aș fi întrebat:
„Care este opusul iubirii ”?

am ajunge
la multe antonime ale iubirii.

Încercați să vă imaginați
o iubire...

care nu are contrariu...

care este tot ceea ce există,

nimic altceva nu poate apărea.

Mă gândeam, când vorbea Eckhart,

la...

„Ce anume se află în noi de...

Ai vorbit despre fericire.

Mă gândeam că nici eu
nu folosesc cuvântul „fericit”.

Shakespeare, într-una
din piesele sale de teatru, a spus,

cred că a spus ceva de genul ăsta:

„[Coroana mea] O ţin în inimă.
N-o ţin pe cap.

Nu are focul pietrelor din Indii.

Coroanei mele-i spun mulţumire;

Au rareori coroana-aceasta regii.”
[Henry VI, part 3 | Act 3, Scene 1]

Și acel gen de iubire
este iubirea către care aspir,

mulțumire, o iubire
care nu cunoaște contrariu.

Dar aici vorbim despre a fi uman și, desigur,
toți ne aflăm în trupuri umane

și să faci din doi, unu,
este aproape imposibil pentru noi.

Există o femeie aici, în public,
pe care...

Ieri nici măcar nu știam,
că astăzi voi fi aici.

Pur și simplu s-a întâmplat
să stau la un hotel din apropiere.

Urma să-mi întâlnesc editorul,

ca să mai fac înregistrări și, apoi,
să plec la Denver ca să țin un seminar,

în timpul week end-ului
~ seminarul ținut de un autor.

Și, stând lângă mine, la masă,
este Eckhart Tolle,

prietenul meu, un om cu care am făcut
un program împreună, recent,

numit „Importanța faptului
de a fi extraordinar”.

Și, desigur, în stânga mea,
se află un om care...

pe care îl consider un frate.

Ținem unul la altul extrem de mult,
încă de pe la începutul anilor '90.

Cred că pe atunci ne-am întâlnit.

Deci nici nu aveam habar,
că urma să mă aflu aici

și...

Eckhart a spus: „De ce nu vii și tu ?”
și iată-mă.

Dar când am intrat aici,
altcineva a intrat odată cu mine

și a spus: „Wayne, ce cauți tu aici ?”

iar numele ei este Anita Moorjani.

Ridică-te în picioare, Anita !
Unde ești, draga mea ?

Uite-o acolo !

Iar eu am scris o prefață
pentru a carte a lui Anita,

pe care ea a intitulat-o „Dying to be me”.
[Am murit și m-am descoperit pe mine însămi]

Și cred că ea
va lua cuvântul aici...

- Vei vorbi aici mâine ?
- Corect.

Vineri, aici, la Centrul Chopra ?

În regulă.

Deci...

Anita a descris... cum a fost.

Adică Anita a avut limfom
în stadiu terminal,

timp de cinci ani.

Slăbise la 37 de kilograme,

iar tumorile erau de mărimea lămâilor,
prin tot corpul său,

și nu mai avea
decât câteva ore de trăit.

Iar ea a devenit un observator

și a observat tot acest proces,

iar eu am văzut ceva
despre experiența ei pe internet...

și am localizat-o în Hong Kong.

Se afla în Dubai când am întâlnit-o
și am întrebat-o dacă nu și-ar scrie povestea.

Și-a scris povestea

și mi-a trimis-o, ca să vadă
dacă am putea s-o publicăm...

iar eu i-am trimis-o înapoi

și i-am spus:
„Nu este destul de bună.”

„Vreau să te întorci
la starea în care te aflai,

când ai experimentat
acel gen de iubire,

despre care vorbesc aici,
chiar acum,

o iubire care nu are contrariu.”

Cuvântul „conștientizare”
a fost dezbătut aici,

dar, în acea stare,

în acea stare în care există
numai „unu”, nu există contrariu.

Oriunde ți-ai focaliza atenția,
aceia devii

și singurul lucru pe care-l poți simți
este un fel de iubire necondiționată.

Deci, pentru mine,
lucrul către care aspir...

este să trăiesc o iubire...

în care nu judeci,

nu critici, nu condamni,

nici una
dintre creațiile lui Dumnezeu.

Și, dacă putem ajunge acolo...

~ și, cât timp suntem oameni,
mereu va exista „doi”,

dihotomia va exista mereu
și întotdeauna va exista un contrariu ~

dar în lumea pe care Eckhart a descris-o
atât de frumos, în „Puterea prezentului”,

putem face asta, în sinea noastră,

iar aici nu trebuie
să mai avem acele judecăți,

acele critici, acele condamnări.

Și vom ajunge în acel loc,

fiindcă, așa cum știți
mulți dintre voi,

am fost diagnosticat cu leucemie,

cu trei ani în urmă,

și am avut o experiență...

în care am fost vindecat, de la distanță,
de John of God, din Brazilia.

Poate că toată lumea
din această încăpere știe cine este.

Și...

ceea ce credeam că s-a întâmplat este
că aceste entități au pătruns în corpul meu

și, pur și simplu,
m-au vindecat de leucemie.

Dar nu asta s-a întâmplat.

Ceea ce s-a întâmplat este că
aceste entități au pătruns în corpul meu

și au eliminat teama.

Cuvântul „leucemie”
este încărcat de teamă.

Nu este vorba de frica de moarte,

ci, pur și simplu, este un cuvânt
care înseamnă cancer al sângelui.

Știți că printre cuvintele
care îți influențează corpul

se numără toate cele legate de cancer,
acel cancer descris de Anita,

atât de strălucit,
în ediția revizuită a cărții sale...

care a fost scrisă atât de minunat.

Și, drept urmare,
m-am trezit dimineața,

după ce John of God
m-a vindecat de la distanță

și doi dintre copiii mei
se aflau acolo, cu mine, în Maui.

Una era fiica mea și m-am uitat la ea
și, pur și simplu...

nu o mai văzusem în modul
în care o vedeam în acea dimineață.

Și mi-am pus brațul în jurul ei
și i-am spus: „Pur și simplu nu pot...

să-ți descriu
cât de mult te iubesc.”

Și...

m-am uitat la fiul meu
și mi-am pus brațul în jurul lui

și m-am uitat afară,
fiindcă locuiesc lângă ocean.

Oceanul arăta diferit, pur și simplu
de parcă nu-l mai văzusem până atunci.

Palmierii, pur și simplu,
arătau diferit,

păsările, iarba...

fiecare străin pe care l-am întâlnit...

Și, desigur, se spune că există două moduri
de a reacționa, prin iubire sau teamă

și tot ce înseamnă iubire...
nu poate însemna teamă,

și tot ce înseamnă teamă
nu poate însemna iubire.

Deci ce v-aș cere vouă să faceți

este să vă întrebați: „Cât anume
din viața mea și deciziile pe care le iau

se bazează pe teamă ?”

Oare vă consumați hrana...

fiindcă vă temeți că, dacă n-o faceți,
vă veți îmbolnăvi ?

Sau o faceți din iubire ?

„Acesta este trupul meu,
este templul în care trăiesc

și vreau să-l tratez în acel mod.”

Conduceți cu viteza maximă legală,

fiindcă îi iubiți pe toți cei din jur
și vreți să fie în siguranță ?

Sau conduceți cu viteza maximă legală,
fiindcă vă temeți că, dacă n-o faceți,

veți lua o amendă sau poate
aveți un detector radar ș.a.m.d. ?

Și aș putea continua
cu acest gen de exemple,

analizând aproape orice lucru
pe care-l facem în viață

și atât de multe dintre ele
se bazează pe teamă.

Iar experiența Anitei,
pe când se afla în celălalt tărâm,

a fost că nu există un asemenea lucru,
numit teamă, iar cancerul...

Deepak și cu mine am făcut
multe programe pe tema asta

și, de fapt, îmi amintesc că
eram la Palladium, în Londra

și, când ne aflam acolo,
cineva a pus întrebarea:

„De ce există atât de mult cancer,
în lumea noastră ?”

„De ce există atâta suferință,
atât de multe boli ?”

Fiindcă am spus mereu că
sănătatea noastră este perfectă,

că în trupurile noastre
nu există nimic, concret,

care spune că trupurile astea trebuie
să îmbătrânească sau chiar să moară.

Și...

dacă ne-am putea scoate
teama din inimă

și am putea ajunge într-un loc
în care nu mai există judecată,

nu mai există critică,
nu mai există condamnare,

a oricărui copil al lui Dumnezeu,

am putea trăi
ceea ce menționa Shakespeare,

am putea fi,
pur și simplu, mulțumiți.

Și asta-i tot ce am de spus.

Mulțumesc foarte mult !

Mulțumesc !

Mulțumesc !

Mulțumesc foarte mult !

Și teama, desigur,
că se auto-întreține,

prin modul în care-i judecăm
pe alții, în minte,

iar judecățile sunt gânduri...

cu care ne identificăm

care ne posedă.

Deci...

cheia este de a nu ne mai identifica
cu acele judecăți

și de a invita...

locul absenței gândirii...

în viețile noastre.

Ramana Maharshi a fost întrebat
de un discipol

sau de un vizitator al ashram-ului său:

„Cum putem știi...

că facem progrese pe calea spirituală ?

Cum am putea ști așa ceva ?”

iar Ramana Maharshi a spus:

„Gradul absenței gândirii este
criteriul progresului pe calea spirituală.”

Deci acum știți, dacă faceți
sau nu progrese.

Gradul absenței gândirii este
criteriul progresului pe calea spirituală.

Atât de simplu este.

Bine spus, bine spus.

Mai am încă o observație de făcut.

Tocmai am petrecut ultimele șase luni
în stare de izolare,

scriind în fiecare zi...

și am scris ceva numit:
„Pot vedea cu claritate acum”.

Și nu este decât o retrospectivă a...

tuturor lucrurilor care par să...

Privind retrospectiv,
am trăit zece ani într-un orfelinat,

cu toate consecințele acelui fapt

și care m-au influențat,
până de curând.

Și mă gândesc cum de s-a întâmplat
să mă aflu pe scena asta, în seara asta,

cu doi oameni pe care-i admir atât de mult
și-i iubesc atât de mult și...

Ei bine, un eveniment de genul
unui sincronism te-a adus aici,

fiindcă stăteai la masa din spatele nostru,
noaptea trecută și a fost chiar uimitor.

Da, deci haideți să analizăm...

Asta este ceva fascinant pentru mine,
fiindcă tocmai am scris despre toate astea.

Amândoi vorbeați despre timp,
ceva mai devreme

și îmi place să cred că există acest timp,
numit „timp orizontal”.

Imaginați-vă, doar, o linie care trece pe aici,
care reprezintă timpul,

și acesta este numit
timp „cronologic” sau „efemer”

sau timpul „cauză și efect”.

Deci, ce m-a adus aici ?

M-am decis să mă duc
la acel restaurant, noaptea trecută,

să mă întâlnesc cu prietenul meu Mark
și cu fiica lui.

Nici măcar n-am vrut să fac asta,
dar ceva mi-a spus: „Du-te acolo !”

Deci există cauză și efect
- Mark m-a sunat,

am spus „Ok, nu sunt sigur,
nu prea știu...”

Și cum de s-a întâmplat
să ajung chiar aici, în San Diego,

asta este o cu totul altă poveste.

Iar tu crezi că faci
toate aceste alegeri, gen cauză și efect,

deci am făcut asta
și asta a cauzat asta ș.a.m.d.

Și, apoi, am apărut în hol și, apoi,
o tânără din Rusia m-a recunoscut

și a vrut să apar la emisiunea ei,
fiindcă gătește raw vegan

și am spus
că nu pot face așa ceva.

Apoi am mers la restaurant
și a venit el

și l-am întâlnit pe Steven,

care este fratele unei persoane
pe care am iubit-o timp de câțiva ani,

pe vremuri,

pe care nu-l văzusem de mult
și l-am văzut și pe Greg,

care a lucrat la Institutul Omega
și pe care l-am cunoscut.

Și toți acești oameni își fac apariția,
apoi vine și Eckhart

și tocmai am avut un program cu el
și toate chestiile astea s-au întâmplat...

Deci asta a cauzat asta
și asta și asta și...

apoi el a spus că are acest program mâine
și dacă vreau să vin și eu.

Am spus: „Ok, dar voi sta în fundul sălii.”

Fiindcă nu vreau ca atenția
să vă fie atrasă de mine,

ci de acești doi bărbați,
fiindcă este programul lor.

Deci a spus: „Nu, nu, nu,
vrem să stai în față, fiindcă ne-ar plăcea...”

- Deci, iată-mă în față.
- Apoi am avut experiența paranormală.

Iar Deepak, cum am spus anterior,
știe totul, oricum.

Deci...

avem toată această chestie orizontală,
fiindcă asta a cauzat asta și asta

și mă pot apuca să scriu toate motivele
care m-au adus aici în seara asta,

dar ar trebui să revin
la nașterea mea, din 1940...

și când s-a născut mama mea,
în 1916 și mama ei...

Am putea relua totul
tocmai până în acest moment

și iată-mă aici, nu-i așa ?

Și, apoi, există un alt fel de timp

și ăsta este un timp care nu este reprezentat
de o linie orizontală,

ci este reprezentat de o linie verticală.

Și asta este o linia verticală care ajunge
până la Dumnezeu, în regulă ?

Iar această linie
se numește timp etern,

în care nu există...

timp,

nu există decât „unu”,
nu există decât unicitatea.

Deci, de tot ceea ce există în timpul etern,
deja s-a avut grijă.

Carl Jung spunea că, în același moment
în care ești protagonistul propriei vieți

și tu faci alegeri,

exact în același moment, ești,
de asemenea, un purtător de spirit

sau un extra personaj
într-o dramă mult mai amplă.

„Sunteți, cu toții, osândiți”,
spunea el, „să faceți alegeri.”

Deci vreți să vorbiți
de un paradox, corect ?

Sunteți osândiți, ceea ce înseamnă
că totul a fost hotărât

și în acea stare de osândire
faceți alegeri.

Deci acum avem această linie,
ce urcă drept în sus,

reprezentând timpul etern,

deci deja s-a avut grijă de faptul
că eu mă aflu aici, chiar acum,

asta s-a hotărât
încă din clipa conceperii mele.

Dar punctul în care această linie
intersectează această linie,

acea intersecție are loc
exact în acel punct,

în care puteți observa ambele timpuri
acționând în același moment.

Puteți observa, efectiv,
că faceți alegeri

și deja s-a avut grijă de toate,
pentru voi.

Deci ceea ce spuneau
Deepak și Eckhart

este că nu trebuie
să-ți faci griji pentru nimic,

totul a fost deja
luat în considerare

și până și grija ta face parte
din timpul etern de aici.

Și uite și concluzia,
trasă dintr-o carte,

numită „To Know You Are Love”,
scrisă de Reshad Feild.

Îl știi pe Reshad Feild ?
Îl știi pe acel om ?

Este încă în viață, numai că...

 „To Know You Are Love”...

El a spus... ~ și cu asta vreau
să plecați de aici, reflectând serios ~

„Conceperea ta...

și moartea ta...

au loc exact în același timp.

Este aceeași experiență.”

Când afli asta, poți gândi retrospectiv
și te poți vedea luând toate aceste decizii,

dar poți vedea, de asemenea, că totul
a fost luat în considerare pentru tine

și în timpul etern
nu există contrarii,

ceea ce înseamnă că
nu există trecut și nu există viitor,

nu există decât... prezent.

Mulțumesc.