marți, 6 ianuarie 2015

Despre non-dualitate și vid - spațiul care conține totul

   Vremurile pe care le trăim sunt minunate din multe puncte de vedere, dar cred că unul dintre cele mai importante este faptul că știința își concentrează forțele în încercarea de a demonstra și înțelege câmpul unificat (link). Visul măreț al lui Einstein - "teoria întregului" sau încercarea lui "de a intra în mintea lui Dumnezeu" - se va realiza în curând, iar teoria superstringurilor ocupă deja primul loc în cercetările din domeniu.

   La prima vedere, aceste cercetări nu ar avea nici o importanță pentru viața de zi cu zi, pentru dramele pe care le trăiesc oamenii, pentru suferința lor. Și totuși... Și totuși, înțelegerea substratului esențial comun tuturor lucrurilor și a interconectării acestora stă la baza modului în care gândim, reacționăm și ne comportăm unii cu ceilalți și implicit la baza echilibrului nostru psiho-emoțional și fizic (link). De aceea, înțelegerea acestui substrat comun (non-dual) numit câmp unificat, conștiință, vid, vacuitate, etc. (în funcție de teoria sau curentul de gândire unde este amintit) - ca sursă a tuturor lucrurilor - are o importanță capitală și merită tot efortul.
   Deoarece trăim într-o lume duală, trecerea dincolo de dualitate (bine/rău, lumină/întuneric, pozitiv/negativ, etc.) pentru a înțelege substratul comun de care vorbeam, nu este un demers tocmai ușor. Mulți oameni refuză înțelegerea și acceptarea acestui substrat comun (și a interconectării) crezând că asta ar implica acceptarea/manifestarea a tot ce înseamnă negativ și i-ar determina pe unii să aibă comportamente negative pe principiul că oricum "în orice rău e și un bine". În fapt, non-dualitatea înseamnă acceptarea ideii că "binele" și "răul" sunt două fețe ale unui întreg și a ideii că "binele" poate fi pus în lumină doar prin raportarea acestuia la "rău" (ca sistem de referință).     Conform filozofiei Advaita (filozofia "oficială" a religiei hinduse), non-dualitatea este percepția lumii ca fiind complet unificată, experiență care poate avea loc în stările de "conștiință extinsă", în stările modificate de conștiință, în vis dar chiar și în stare "normală" (exemplu aici-link).
  Coborând din lumea ideilor în lumea "reală", prin prisma înțelegerii dualității, putem spune că tot ce există acum rău în lume există pentru ca noi să învățăm să alegem și să manifestăm opusul, pentru ca noi să ne trezim din hipnoza "spiritului de turmă" și din tot ceea ce implică aceasta. Și asta deoarece nu facem nici un pas înainte fără ca ceva sau cineva să ne împingă de la spate, fie că se numește durere, fie că se numește suferință, umilință sau subjugare (socială, economică, financiară, privind statutul, etc.).


  De aceea mi se pare ciudat când pierdem timp și energie vorbind despre conspirații, blamând grupurile de interese, în loc să căutăm să înțelegem ce anume a creat dependența noastră de acele grupuri și să ne concentrăm energia spre căutarea soluțiilor reale care să ne ajute să ne eliberăm de sub influența lor. În mod evident, fără "corzile" cu care ne-am legat singuri, orice grup de interese, orice conspirație se va dizolva de la sine.
 Subiectul este atât de vast, iar implicațiile atât de numeroase, dar pentru moment e suficient să se înțeleagă ideea, așa că mă voi opri deocamdată aici, recomandând în continuare o scurtă prezentare a ideii de substrat comun (numit aici "nimic") susținută de Alan Watts - filozof și scriitor de origine britanică (scurtă biografie aici-link). Vizionare plăcută..

 Articol de Adina Amironesei