miercuri, 25 mai 2016

UNIVERSUL (4) : Jupiter, Planeta Gigant


   Universul : Jupiter, Planeta Gigant este al patrulea episod din primul sezon al seriei UNIVERSUL ( THE UNIVERSE ), episod în care aflăm despre fenomenele violente ce se petrec în atmosfera planetei Jupiter, o imensă sferă gazoasă, care împreună cu cei 63 de sateliți ce orbitează în jurul ei, reprezintă un sistem solar în miniatură. Deși se află la 800 de milioane de kilometri de Terra, forța gravitațională a planetei Jupiter joacă un rol important pentru viața de pe Pământ întrucât această planetă gigant are capacitatea de a capta meteoriți sau comete și ai atrage spre ea, sau de a-i arunca de pe traiectoriilor lor, în afara sistemului nostru solar, așadar ferindu-ne de multe coliziuni cosmice.
  În afară de atmosfera sa furtunoasă, Jupiter ascunde încă multe secrete pe care documentarul încearcă să le descopere. Lucruri interesante aflăm și despre sateliții acestui gigant gazos, unii dintre aceștia putând chiar găzdui forme de viață.

miercuri, 18 mai 2016

UNIVERSUL (3) : Sfârșitul Pământului


  Universul : Sfârșitul Pământului este al treilea episod din primul sezon al seriei UNIVERSUL ( THE UNIVERSE ), episod ce ne aduce la cunoștință vulnerabilitatea planetei noastre datorită impactului cu meteoriți, comete, explozii solare, influența razelor gamma și multe alte fenomene cosmice, unele dintre ele poate încă necunoscute.
  Experții NASA și alți oameni de știință iau în calcul cele mai noi tehnologii pentru a contracara un eventual eveniment apocaliptic. Documentarul propune o mulțime de scenarii ce ar duce la sfârșitul Pământului, însă totodată vine și cu soluții propuse de experți din diferite domenii pentru face din Planeta Pământ un mediu sigur și propice vieții așa cum o știm noi azi.

miercuri, 11 mai 2016

UNIVERSUL (2) : Marte, Planeta Roșie


    Universul : Marte, Planeta Roșie este al doilea episod din primul sezon al seriei UNIVERSUL (THE UNIVERSE) și dezvăluie unele din misterele Planetei Marte, planeta din sitemul solar cea mai asemănătoare Pământului, deși la o a doua privire total diferită, inospitalieră și nepotrivită vieții așa cum o știm noi.   Planeta Roșie  ne-a fascinat din cele mai vechi timpuri, cu relieful său asemănător Pământului, văi, canioane, munți și cel mai mare vulcan din Sistemul Solar, Olympus Mons, un vulcan cu o înălțime de aproape 22 km și acoperă o suprafața de aproape 300.000 km².
  Văile și canioanele de pe Marte seamănă izbitor de mult cu cele de pe Pământ, poate că odată și această planetă era acoperită de râuri și oceane. Roverele NASA caută neîncetat pe suprafața Planetei Marte dovezi ale existenței apei și implicit ale unor forme de viață. Rocile sedimentare însă nu au fost găsite încă.   Important este însă că sub praful marțian s-a găsit gheață, în special în zonele polare. A existat vreodată viață pe Marte? Imagini lucrate pe calculator sunt folosite pentru a arăta cum ar putea arăta viața pe Marte, și ce forme de viață ar putea evolua în atmosfera Marțiană.

miercuri, 4 mai 2016

UNIVERSUL (1) : Secretele Soarelui


   Universul : Secretele Soarelui este primul episod din primul seson al seriei UNIVERSUL ( THE UNIVERSE ) și dezvăluie secretele Soarelui nostru, un infern fierbinte format din plasmă ce fierbe, erupe și explodează, o sferă de foc de o mărime inimaginabilă, o sferă în care ar încăpea un  milion de planete de dimensiunea Pământului. În acest mediu violent se formează toată energia ce face posibilă viața pe Pământ. Însă Soarele pașnic și dătător de viață cum îl vedem noi de pe Pământ, venerat de multe religii ale antichității, este în realitate un conglomerat de gaze incandescente, ale cărui mistere știința abia acum începe să le înțeleagă. De la petele solare  la eclipse, erupțiile și furtunile solare, de la formarea soarelui la moartea sa, descoperă știința și istoria acestei stele a cărei căldură și lumină face ca viața pe Pământ să fie posibilă.